OMS a confirmat 12.515 cazuri de contractare a gripei A/H1N1 Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a confirmat luni 12.515 mii cazuri de contractare a gripei A/H1N1 în 46 de ţări, au decedat 91 de persoane bolnave, comunică agenţia Associated Press cu referire la declaraţia Organizaţiei.
Raioanele se revoltă împotriva puterii centrale Primari şi preşedinţi de raioane au protestat împotriva unei indicaţii a Ministerului Finanţelor (MF) prin care autorităţilor publice locale li s-a cerut să diminueze cheltuielile bugetare cu 20%. Aceste declaraţii au fost făcute la adunarea republicană a autorităţilor locale din Moldova care a avut loc sâmbătă, la Chişinău.
Anatol Stati hărţuit nu numai în R. Moldova, dar şi în Kazahstan La rugămintea lui Vladimir Voronin, Agenţia pentru Combaterea Corupţiei şi a Crimelor Economice din Kazahstan verifică activitatea financiară a două companii petroliere care fac parte din cadrul ASCOM Group, condus de către omul de afaceri Anatol Stati
Voronin: Alegerile anticipate după ce va fi investit noul guvern Preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, Vladimir Voronin a declarat că în cazul în care la 28 mai, nu se va alege un nou preşedinte al ţării, el nu va renunţa la funcţia de şef al statului şi nu va convoca alegeri anticipate, până când Parlamentul nu va învesti un nou Guvern.
Romania: Peste o mie de bancheri şi-au pierdut locul de muncă Primele luni de criză ale acestui an au afectat serios şi sectorul bancar. Conform datelor BNR, 1.164 de bancheri şi-au pierdut locul de muncă în primele trei luni, iar numărul unităţilor bancare a început să scadă: de la 6.553 la finalul anului trecut la 6.544 la sfârşitul primului trimestru.
Maib lansează campania de imagine „Știm cum e”, un nou pas în construirea unei experiențe bancare centrate pe client
Noaptea Sânzienelor la Castel Mimi cu Zdob și Zdub și Catharsis. O seară de vară cu folclor reinventat, tradiții și vinul servit la Summit-ul EPC
Librăriile noastre sunt ca și oamenii: își fac prieteni și creează punți emoționale reale (Interviu cu Vlad Crețu, manager CĂRTUREȘTI Chișinău)
Startup School: 20 de echipe finaliste din toată țara, cu idei tech promițătoare și 4 premii acordate pe scena Demo Day la Chișinău
Maib susține arta și patrimoniul cultural național, devenind partener strategic al Festivalului „DescOperă”
S-a încheiat cea de-a șasea ediție a Festivalului Industriilor Creative FIC 2025. Evenimentul a reunit creativi din 7 țări
De la vis la acțiune: 20 de idei de afaceri cu impact lansate în cadrul programul „Antreprenoriat de la Zero”