150 de sucursale și agenții ale Băncii Transilvania acceptă deja operațiunile cu numerar în lei moldovenești, precum: schimbul valutar, retragerile sau depunerile de bani.
Sediile BT de la Cluj-Napoca, București, Iași, Suceava, Botoșani și Timișoara sunt primele care oferă acest serviciu în România.
Potrivit unui comunicat de presă, această conlucrare a BNM cu banca din Transilvania vine întru simplificarea vieții cetățenilor moldoveni ce muncesc, învață sau călătoresc peste Prut și este o premieră pentru moneda națională care trece de granițele Republicii pentru prima dată.
Reamintim că leul moldovenesc este acceptat pentru operațiuni de schimb valutar și tranzacții bancare în România, grație conlucrării Băncii Naționale a Moldovei (BNM) cu Banca Comercială Română și Banca Transilvania.
La solicitarea BNM, cele două mai mari bănci licențiate din România, cu o cotă cumulativă de circa o treime din piața bancară românească, vor lansa serviciul de schimb valutar lei moldovenești (MDL) contra lei românești (RON) de către persoanele fizice pe teritoriul României, precum și serviciul de transferuri bancare în lei moldovenești de către una dintre acestea.