10 lucruri pe care le spun protestatarii din fața Parlamentului

PE SCURT

Un grup de persoane s-au adunat astăzi în afara clădirii Parlamentului pentru a sprijini Guvernul Maia Sandu, care și-a asumat răspunderea asupra modificării Legii Procuraturii și a schimbării procedurii de preselectare a candidaților la funcția de procuror general. Manifestanții au scandat:„Vrem procuror independent”, „Acum sau niciodată”, „Dodon – trădător”, „Vrem justiție, nu facem coaliție”, „Susținem Maia Sandu”, „Procuror independent susținut de Parlament”.

Protestatarii care s-au adunat înainte de ședința Legislativului, unde deputații PSRM au înaintat moțiune de cenzură Guvernului condus de Maia Sandu, au declarat că dacă cade Guvernul vor cere statelor europene și SUA să stopeze finanțarea către Republica Moldova, iar cei care au provocat această situație să fie declarați persoane non-grata în UE.

PE LUNG

10 declarații ale protestatarilor

„Dacă Guvernul Maia Sandu va cădea, ne adresăm către țările europene și SUA să blocheze toate finanțările, să se termine toate granturile și după aceasta persoanele care au distrus situația să fie declarate persoane non-grata.”

„Dodon este Plahotniuc versiunea II. Își bate joc de noi!”

„Mafia ridică din nou coarnele și vrea să ne pună în genunchi. Zilele acestea vom fi în fața Parlamentului, pe urmă mergem în Piața Marii Adunări Naționale. Țara asta este a noastră, a poporului!”

„Trebuie să fim uniți, altfel nu rezolvăm problema.”

„Am protestat pe frig și căldură ca să avem justiție, dar acum din cauza lui Dodon… Plahotniuc a fugit, Șor a fugit și acum au rămas puișorii lui.”

„Guvernul trebuie să rămână și să fie justiție. Fără justiție nu e stat de drept.”

„Patria noastră e în primejdie. Trebuie să ieșim cu toții de la tânăr la bătrân, umăr la umăr și să ne unim.”

„Voință și curaj Maiei Sandu. O mână de om, dar a protestat pe frig și căldură. Și ei zic că nu a făcut nimic? Dar de ce a fugit Plahotniuc și Șor?”

„Lui Candu să-i fie rușine. Democrații sunt fățarnici – și-au retras moțiunea lor, dar o vor susține pe cea a PSRM.”

„La funcția de procuror să fie numit un om cinstit.”

Ce a declarat Maia Sandu

„Reforma justiției nu este moftul meu personal. E promisiunea pe care am făcut-o oamenilor, iar eu îmi respect promisiunile. Oamenii cer dreptate – pentru asta suntem aici.

Nu pot sta cu mâinile în sân să urmăresc cum instituțiile statului își găsesc câte un stăpân nou. Am căutat să fim corecți, incluzivi până acum – și unde am ajuns? De fiecare dată s-a intervenit. S-au găsit metode, trucuri ingenioase, scheme și șiretlicuri”, a declarat Maia Sandu la tribuna Parlamentului.

Prim-ministra a spus că Blocul ACUM a făcut anumite compromisuri, pentru a reuși să obiectivul principal – o Procuratură independentă, o justiție adevărată. Lupta pentru Procurorul General este ultima redută. „Este linia roșie. În această preselecție nu pot admite niciun derapaj – rolul procurorului general este prea important pentru sistemul justiției, iar ingerințele rău intenționate ne pot costa pe toți – pe cetățenii Republicii Moldova – prea mult”, a declarat ea.

Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Moldova a înaintat moțiunea de cenzură asupra activității Guvernului, după ce Executivul și-a asumat răspunderea  asupra proiectului de lege pentru modificarea Legii cu privire la Procuratură.

Aceasta urmează a fi examinată de Comisia juridică, numiri și imunități a Parlamentului, iar ulterior dezbătută în ședință plenară. Potrivit Regulamentului, moţiunea de cenzură asupra activităţii Guvernului se supune dezbaterii în prima zi de şedinţă plenară a săptămânii următoare datei depunerii.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.