Connect with us

Important

Vladimir Voronin a dezvăluit cu cât a vândut sediul PCRM

Publicat

pe

Liderul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova Vladimir Voronin afirmă că impunătorul sediu al PCRM a fost vândut cu 26 de milioane de lei. Potrivit lui, cu banii obţinuţi, partidul şi-a achitat toate creditele contractate anterior pentru construcţia imobilului.

Voronin a declarat vineri la postul de televiziune PRO TV că a vândut imobilul cu „cât l-a construit”, iar după achitarea tuturor datoriilor, PCRM a rămas „la zero” şi „cu amintirile”.

L-am vândut, pentru că PCRM  a rămas fără surse de existenţă, în primul rând. Şi, în al doilea rând, nu a fost bine chibzuit acest proiect. Nu l-am putut gestiona cu aşa dimensiuni. Ne costa foarte scump. L-am dat cu cât l-am construit – cu 26 de milioane de lei”, a menţionat liderul PCRM.

Potrivit lui, PCRM şi-a achitat datoriile şi creditele, inclusiv creditul de 22 milioane de lei contractat de la BEM. „Şi am rămas cu zero. Nu avem bani, nu avem probleme. Am rămas cu amintirea”, a adăugat Voronin.

Acesta a argumentat că sediul de pe strada Armenească trebuia vândut, pentru că deşi nu era folosit, trebuia de plătit mai multe taxe şi impozite pe imobil.

Noi nu am conştientizat până acum dimensiunile clădirii. Dacă e să ne amintim, imobilul era destinat nu doar pentru PCRM, ci şi pentru mai multe organizaţii şi instituii cu care noi conlucram şi care trebuiau să închirieze spaţii, pentru redacţia ziarului, a postului de tv”, explicat Vladimir Voronin.

Întrebat despre proprietarul real al clădirii, liderul PCRM a spus că nu ştie cui îi aparţine, afirmând doar că ştie denumirea firmei cu care a fost încheiat contractul de vânzare.

Fostul imobil al PCRM din str. Armenească este unul luxos şi impunător, cu patru nivele şi o suprafaţă totală de peste 1300 de metri pătraţi.

La începutul anului curent, reporterii RISE Moldova au scris că sediul de lux al PCRM are un nou proprietar, iar beneficiarul real se ascunde în paradisul fiscal din Belize.

RISE Moldova a aflat că beneficiarul din Belize este reprezentat în Republica Moldova de un personaj-cheie din anturajul oligarhului Vladimir Plahotniuc. În afacere a fost implicată și o persoană judecată pentru deținere de droguri, care a fost însă amnistiată cu o lună înainte de tranzacția imobiliară.

Fostul sediu PCRM de pe str. Armenească din centrul Capitalei este înconjurat de mai multe instituții de stat și se află la câțiva pași de locuința președintelui PD, Vladimir Plahotniuc. Clădirea cu patru niveluri a fost proiectată cu spații pentru zeci de birouri, un mini-hotel, un restaurant și o parcare subterană.

În aceeaşi investigaţie RISE a scris că în 2006, în timp ce liderul comunist Vladimir Voronin se afla la al doilea mandat de președinte al R. Moldova, PCRM a obținut în folosință un teren de peste două sute de ari pe str. Armenească și, ulterior, l-a privatizat în schimbul a mai puțin de jumătate de milion de lei, în baza unei decizii a Consiliului municipal Chişinău.

În 2007, partidul a contractat și un credit de 22 de milioane de lei de la Banca de Economii, pentru care a garantat cu terenul și clădirea aflată în proces de construcție.

După schimbarea puterii, în 2009, Cancelaria de Stat a contestat în instanță deciziile Consiliului municipal Chişinău prin care terenul a fost atribuit PCRM-ului. În plus, autoritățile au pus sechestru atât pe lotul de pământ, cât și pe clădirea partidului.

Practic, aplicarea sechestrului i-a împiedicat pe comuniști să vândă imobilul, însă nici ei nu s-au mutat în noul sediu, deși clădirea a fost dată în exploatare încă în 2009.

Pe 22 decembrie 2016, executorii au ridicat sechestrul. Peste două săptămâni, pe 5 ianuarie anul acesta, clădirea PCRM-ului a fost trecută în proprietatea firmei cu capital străin Constar Invest SRL.

Foto: RISE Moldova

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe

Important

Un elicopter militar s-ar fi prăbușit în regiunea transnistreană. Ce spun autoritățile separatiste

Publicat

pe

De către

Un elicopter de tip MI-8 al așa-ziselor Forțe Aeriene ale Transnistriei ar fi suferit un accident pe teritoriul aerodromului din Tiraspol. Accidentul ar fi avut loc pe 20 septembrie, iar la bord se aflau trei persoane. Elicopterul este total distrus, iar despre soarta pasagerilor nu se cunoaște nimic, transmite Runway08, un blog despre aviație.

Într-un comunicat de presă publicat pe siteul așa-zisului minister al apărării al republicii separatiste, se confirmă incidentul, însă se spune că acesta a fost unul minor, elicopterul suferind doar defecțiuni mecanice, iar cei aflați la bord au suferit doar cu răni ușoare.

„Pe 20 septembrie, în timpul încercării motoarelor și a grupurilor de putere ale elicopterului Mi-8T, prin pornirea motoarelor și a sistemelor de verificare, a avut loc un accident. Corpul elicopterului a fost deteriorat mecanic, iar trei membri ai echipajului au primit leziuni minore. La fața locului au primit îngrijirea medicală necesară”, se spune în comunicat.

Potrivit autorităților separatiste, pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs acest accident a fost inițiată o anchetă. Se presupune că, printre cauzele posibile ar fi defecțiunea la transmisia șurubului de direcție, care duce la pierderea stabilității și manipularea elicopterului.

Citește mai departe

Diverse

Podcast Oameni: Episodul 2 – Hărțuirea sexuală

Publicat

pe

De către

Moldova.Org lansează cel de-al doilea episod al podcastului „Oameni”, unde vorbim despre hărțuirea sexuală.

În acest episod discutăm cu Aliona Nastas, victimă a hărțuirii sexuale în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și Victoria Puiu, comunicatoare în cadrul UN Women. Aflați în acest episod ce cred oamenii despre acest subiect, ce spun statisticile și ce putem face noi pentru a stopa hărțuirea. Audiție plăcută!

Primul episod îl puteți găsi aici: http://www.moldova.org/podcast-oameni/

Citește mai departe

Cultură

Start TIFF Chișinău! „Aniversarea” deschide festivalul în prezența regizorului Dan Chișu

Publicat

pe

De către

Cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) la Chișinău (12-15 iulie) începe cu fast astăzi, la Cinematograful Odeon, la ora 18:00. Aniversarea, a șaptea producție regizată de Dan Chișu, va deschide festivalul în prezența regizorului.

Aniversarea are și o distribuție impresionantă, cu nume precum Răzvan Vasilescu, Gheorghe Ifrim, Constantin Cojocaru, Mihai Constantin, Emilia Dobrin, Emanuel Pârvu și Coca Bloos. De altfel, este ultimul film în care joacă regretatul Mircea Albulescu. De-a lungul carierei sale, Mircea Albulescu a jucat în sute de piese de teatru şi peste 70 de filme. În plus, a scris proză şi versuri si a publicat șapte cărți.

Acțiunea are loc în România de dinainte de 1989, în seara când Radu, interpretat de Mircea Albulescu, împlinește 94 de ani. La cina de sărbătoare se întâlnesc familia şi foştii lui colegi. Petrecerea se împotmoleşte atunci când jumătate dintre oaspeţi încearcă să îl convingă pe Radu să se spovedească unui preot, în timp ce restul invitaţilor consideră că nu poţi forţa pe cineva să acţioneze împotriva voinţei sale. O seară plină de amintiri tulburi și discuții în contradictoriu îl așteaptă pe omagiat…

„Personajele mele sunt într-un continuu „Nu cred… Dar dacă..?”. Credinţa multora dintre ele nu e o chestiune clară, bătută în cuie. E, mai degrabă, o încercare. „Hai să vedem, poate merge treaba asta cu spovedania. Nu credem neapărat în ea, dar dacă aşa funcţionează de fapt lucrurile?”. „Nu credem neapărat în familia asta, dar e singura pe care o avem”, spune personajele”, explică Dan Chișu, regizorul și co-producătorul filmului. Premiera națională a peliculei va avea loc în prezența acestuia în sala cinematografului Odeon.

Prima zi de TIFF Chișinău va continua, la ora 21:10, la Cinematograful Odeon, cu documentarul Maria by Callas, de R. Tom Volf, unde sunt invitați toți iubitorii de operă. La patru decenii de la moartea ei, cea mai faimoasă cântăreaţă de operă din istorie îşi spune povestea în premieră. Suita de filmări şi fotografii inedite, înregistrări live private şi scrisori intime care ne-o înfăţişează pe Callas aşa cum nu am mai văzut-o până acum. Filmul include imagini din arhiva personală a cântăreței cu Marilyn Monroe și Alain Delon.

Seara de astăzi va continua cu un alt documentar inedit – România neîmblânzită, văzută cu ochii regizorului britanic Thomas Barton-Humphreys. Rulat în scuarul liceului „Gheorghe Asachi”, la ora 22:00, filmul este o invitație de a afla că, adânc în inima Europei, sălășluiește o neașteptată sălbăticie, casă a unei incredibile varietăți  de ecosisteme. Filmările au durat un an, din dorinţa de a reda toate cele patru anotimpuri. Pe parcursul acestora, au fost străbătuţi în total peste 80 de mii de kilometri. Echipa de filmare a ajuns în peste 18 locuri din România, printre care Parcul Naţional Piatra Craiului, Munţii Făgăraş, Parcul Naţional Cozia, Delta Dunării, Histria, Parcul Natural Vânători-Neamţ, Peştera Urşilor, Munţii Apuseni, Viscri, Râul Mures, Dunărea, Porţile de Fier şi Parcul Naţional Cheile Beusniţa.

În a treia locație a festivalului, la Cinematograful Buiucani, spectatorii sunt așteptați astăzi, la ora 21:30, pentru a viziona filmul Gaudeamus Igitur, de Gheorghe Vitanidis, din cadrul programuluui „România 100”. Produs în 1965, este un film de actualitate și relatează istoria unor tineri absolvenţi de liceu, care aspiră la un parcurs universitar în oraşul considerat unul dintre cele mai puternice centre academice din România.

TIFF Chișinău va avea loc în perioada 12-15 iulie la Cinematograful Odeon, în scuarul liceului „Gheorghe Asachi” și la Cinematograful Buiucani. Proiecțiile în aer liber au intrarea gratuită. Biletele la proiecțiile de la Cinematograful Odeon pot fi cumpărate pe www.iticket.md.

***

TIFF Chișinău (12-15 iulie) este organizat de Asociația Festivalul de Film Transilvania.

Cu sprijnul: Centrul Național al Cinematografiei din România, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Co-organizator: ALTFilm

Parteneri: Liceul „Gheorghe Asachi”, Cinematograful Odeon, CINEHUB, Uptown Cafe

www.tiff.ro | facebook: TIFF Chișinău| twitter: #TIFF2018 |Instagram.com/tiffromania | Youtube.com | Blog TIFF

Citește mai departe
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com