Vis la Paris! Simona Halep a câştigat primul său titlu de Mare Şlem, la Roland Garros// VIDEO

Simona Halep a câştigat primul titlu de Grand Slam din carieră, după o finală fabuloasă cu americanca Sloane Stephens la Roland Garros Halep – Stephens 3-6, 6-4, 6-1. Halep (26 ani) a obţinut victoria după două ore şi 3 minute în faţa numărul 10 mondial (25 ani), la a patra sa finală de Mare Şlem.

Simona a reuşit să-şi treacă primul trofeu de Grand Slam în palmares la a treia finală jucată la Paris. Pe primele două le-a pierdut în faţa Mariei Şarapova (Rusia) şi Jelena Ostapenko (Letonia). Halep a mai jucat o finală de turneu de Mare Şlem în acest an, la Australian Open, pierdută în faţa danezei Caroline Wozniacki.

“Vreau să vă mulţumesc tuturor. A fost minunat. În ultimul game am simţit că nu mai pot respira. Am făcut tot ce am putut. E uluitor. Am visat la acest moment de când am început să joc tenis. Sunt foarte fericită că s-a întâmplat la Roland Garros. Parisul e un oraş special pentru mine. Sloane e o jucătoare foarte bună, foarte puternică. E dificil să joc contra ei.

E un moment emoţionant să ţin acest discurs din postura de câştigătoare. Mi-am dorit ca acest titlu să vină aici, în Franţa. Vă mulţumesc tuturor. O felicit pe Sloane, s-a descurcat grozav. Sunt sigură că vei juca multe finale în viitor. Mulţumesc lui Darren, tuturor. Am simţit sprijinul vostru pe parcursul acestor două săptămâni. Sper ca, pe viitor, să mai joc măcar o finală aici. Mulţumesc tuturor, ne vedem la anul.”, a spus Simona Halep imediat după triumful de la Paris.

Halep e prima jucătoare din România care câştigă un Grand Slam, după Virginia Ruzici, care a câştigat tot Roland Garros-ul în 1978.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.