Unii spus că seamănă cu Putin, alţii cu Băsescu, dar premierul Valeriu Streleţ declară că vrea să fie unic// FOTO

Prim-ministrul Republicii Moldova, Valeriu Streleţ, recunoaşte că deseori i se spune că seamănă cu liderul de la Kremlin Vladimir Putin. Unii îi mai spun că din profil aduce cu fostul preşedinte al României Traian Băsescu. Asemănările nu-l supără pe Valeriu Streleţ, care le-a declarat astăzi jurnaliştilor că îşi doreşte să fie totuşi unic… prin acţiunile sale.

„Aluzii mi-au făcut demult și continuă să-mi facă toți cei care fie mă văd prima dată, fie încă nu s-au deprins cu mine. De regulă, oamenii spun că semăn cu liderul rus sau din profil cu președintele Băsescu. Contează conținutul activității mele și mi-aș dori să fiu unic prin randament, prin rezultatele pe care îmi doresc să le aduc”, a declarat premierul.

Internauţii nu au întârziat şi au reuşit să facă şi anumite colaje cu Valeriu Streleţ, Vladimir Putin şi Traian Băsescu.

colaj

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.