PDM: Rezultatele referendumului indică un semnal că populismul nu prinde la cetățenii capitalei

Partidul Democrat din Moldova consideră că rezultatele referendumului pentru demiterea primarului general al Chișinăului nu reprezintă o victorie pentru nimeni, dar indică o uriașă înfrângere pentru partidele de stânga, în special pentru PSRM, care a inițiat referendumul, un semnal că populismul nu prinde la cetățenii capitalei.

“Chiar dacă cetățenii sunt nemulțumiți de situația din Chișinău, pe bună dreptate, ei au demonstrat astăzi că nu doresc să participe la jocul politic declanșat de socialiști și partenerii lor, PCRM și PN”, se arată într-o declaraţie a formaţiunii.

PDM le-a mulțumit cetățenilor pentru că au dat dovadă de înțelepciune și nu s-au lăsat atrași în capcana PSRM și a celorlalte partide de stânga.

“Felicităm partidele pro europene care au boicotat referendumul, pentru atitudinea politică matură, fermă și consecventă, manifestată împotriva unei inițiative care avea ca scop preluarea pe căi incorecte de către socialiști a Primăriei Chișinău”, se mai arată în declaraţia democraţilor.

Totodată, PDM a precizat că, în calitate de principal partid de guvernare, este gata să se implice și să sprijine conducerea Primăriei Chișinău, indiferent dacă este una interimară sau va lua sfârșit acest interimat.

În plus, formaţiunea a făcut un apel către Consiliul Municipal Chișinău să-și reia neîntârziat activitatea, să activeze în beneficiul oamenilor, să lase la o parte luptele politice și să elaboreze un plan rapid de scoatere a Primăriei Chișinău din criza în care se află de mai multe luni.

Precizăm că referendumul privind revocarea din funcție a primarului general al Capitalei Dorin Chirtoacă a eşuat, din cauza prezenței joase la urnele de vot.

Astfel, la ora 21.00, doar 111.0000 de alegători și-au exprimat votul, ceea ce constituie mai puţin de 18% din cei 33,3% de alegători necesari pentru validarea referendumului.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.