Decis! Chișinăul nu va avea primării şi consilii de sector până în anul 2019

Chișinăul nu va avea primării şi consilii de sector cel puțin până în anul 2019. Iniţiativa liderului PLDM, Vlad Filat, privind modificarea Legii privind administraţia publică locală, a fost votată de 56 de deputaţi PCRM, PLDM şi PDM.

Vlad Filat a motivat că instituirea noilor subdiviziuni teritoriale în municipiul Chişinău din data alegerilor locale generale din anul 2015 va genera dificultăţi la nivel de funcţionare a autorităţilor create.

Liderul liberal-democrat a mai spus că nu există un mecanism clar care prevede modalitatea repartizării veniturilor şi cheltuielilor către fiecare sector. Întrucât legea prevede ca sectoarele capitalei trebuie să dispună de resurse financiare proprii.

“Se atestă şi lipsa mecanismelor de delimitare a bunurilor publice între autorităţile municipale existente cu cele noi create, pentru a exclude interpretări alternative “, a adăugat Filat.

Amintim că legea respectivă prevedea iniţial ca primăriile şi consiliile de sector să fie alese încă din 2011, dar ulterior prevederile au fost amânate pentru 2015.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.