Apelul candidatului ALDE pentru funcția de senator din Diasporă către cetățenii români din RM

Corneliu Rădăuţă, candidatul numărul 1 pe lista ALDE pentru funcţia de Senator din Diaspora la alegerile din România, a susținut astăzi o conferință de presă, în cadrul căreia a accentuat importanţa alegerilor din 11 decembrie curent  pentru toată România, inclusiv pentru românii din Diaspora.

Corneliu Rădăuţă a declarat că, Diaspora trebuie să decidă cui va delega dreptul de a o reprezenta, cu demnitate și responsabilitate, în Senat şi în Camera Deputaţilor, notează Tribuna.

„Fiind născut aici, copilărind și trăind aici, în Basarabia, avînd părinții de 15 ani la muncă în Franța, avînd rude și numeroși prieteni în Italia, Marea Britanie și multe alte țări europene, chiar dacă locuiesc de mai mulți ani în România, cunosc în detalii problemele cu care se confruntă românii din Diaspora”, a precizat el.

Totodată, Corneliu Rădăuţă a menționat că, pe parcursul anilor a organizat numeroase acțiuni și marșuri de protest. „Fiind convins dintotdeauna că, Basarabia are viitor doar prin unirea cu România și integrarea europeană, la toate aceste acțiuni și marșuri de protest am avut cu noi tricolorul românesc și steagul UE. Cîțiva ani mai tîrziu am înființat fundația „Basarabia Pro-Europa” și am construit cea mai mare Asociație a Basarabenilor din România – „Uniunea Națională a tinerilor basarabeni”, a informat candidatul.

Corneliu Rădăuţă a mai spus că singura soluție ca forțele pro-europene și pro-românești să-și continue existența este ca toți basarabenii cu cetățenie română să iasă la vot în această duminică. „Senatul Românei este camera superioară, așadar camera decizională a Parlamentului României. Fiind senator ALDE, voi avea posibilitatea și puterea să-mi implementez toate proiectele pe care mi le-am asumat pentru acest mandat și, cu siguranță, voi putea fi acea persoană care să contribuie la menținerea vectorului pro-european și pro-românesc al Basarabiei. Chem basarabenii, care au cetățenie română, să voteze poziția 4 în buletinul de vot pentru viitorul Basarabiei”, a conchis Rădăuță.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.