Zile negre pentru Grecia

De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Şi aşa, aflată pe o muchie de cuţit, economia Greciei lunecă din ce în ce mai tare. Cele 8 miliarde de euro, care trebuia să-i primească Atena acum, se vor discuta abia în octombrie.

Banii aceştia sunt unica şansă de a mai scăpa pentru ceva timp Grecia de riscul de a intra în incapacitate de plată.

Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană, cei trei creditoi importanţi ai Atenei, au amânat, recent acordarea acestei tranşe, care era programată să fie eliberată la finele acestei luni, motivul principal servind incapacitatea Atenei până la acest moment, de a reduce suficient deficitul bugetar.

Negocierile privind Grecia sunt afectate şi de decizia reprezentanţilor UE, BCE şi FMI, care au părăsit în urmă cu două săptămâni Atena. Aceştia considerând că Grecia nuva fi capabilă să îşi îndeplinească ţintele de deficit bugetar.

Pentru a găsi o soluţie, Grecia a anunţat o taxă specială pe proprietate, cu ajutorul căreia guvernul urma să mai reducă din deficit.

În cazul în care Grecia va fi lipsită de această tranşă, statul nu va mai avea de unde să achite salariile şi pensiile în luna octombrie.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare