Connect with us
"
"

Cultură

Zece scriitoare premiate internațional recomandă cărțile preferate în 2019

Publicat

pe

PE SCURT

De la povești și romane de dragoste la memorii și romane inovatoare. Scriitori și scriitoare câștigători și candidați la cele mai râvnite premii literare din acest an, la îndemnul The Guardian, au ales câte trei titluri de cărți preferate din 2019.

Noi am selectat zece scriitoare dintre aceștia.

PE LUNG

Jojo Moyes

inclusă în lista scurtă a candidaților la premiul British Book pentru romanul Still Me

Adesea îmi este greu să-mi amintesc ce cărți am citit, dar romanul „Three Women” de Lisa Taddeo mi-a rămas în minte. O imersiune jurnalistică profundă în dorințele și viețile de dragoste ale celor trei femei răstoarnă multe din ceea credeți că ați știut cum să învățăm să iubim.

Romanul de debut al lui Kate Weinberg „The Truants” se distinge prin personajele și subiecte complexe. Romanul a fost scris într-o perioadă de opt ani și aceasta se reflectă în subiectul bine ales. Dacă ai vrut vreodată să dispari din propria ta viață, această carte este pentru tine pentru că va vorbi cu tine.

Romanul „You Will Be Safe Here” de Damian Barr este un alt debut. Mi-a fost teamă că acest roman despre violența de-a lungul generațiilor din Africa de Sud va fi prea întunecat, dar te atrage, îți rupe inima și, în final, o repară.

Bernardine Evaristo

una din câștigătoarele premiului Booker pentru fete și femei

„Taking Up Space: The Black Girl’s Manifesto for Change” de Chelsea Kwakye și Ore Ogunbiyi este un roman inovator despre cum să fii o tânără de culoare care învață printre „cei albi” în instituțiile academice din Marea Britanie.

Istoria captivantă a scriitoarei Zawe Ashton despre despre viața ei ca actriță în „Breakdown” este amuzantă, revelatoare, șocantă și structurată inventiv cu conversații prezentate sub formă de scenariu.

„Ghost Wall” de Sarah Moss este un roman subtil despre un bărbat obsedat de vârstă  care își ia soția și fiica la o sărbătoare. Începe ciudat, se termină prost și mi-a plăcut.

Casey Cep

candidată la premiul Baillie Gifford pentru romanul „Furious Hours: Murder, Fraud and the Last Trial of Harper Lee”

Am vizitat orașul New Orleans pentru prima dată în turneul meu de carte și am fost atât de recunoscătoare să am romanul „The Yellow House” al lui Sarah Broom în această călătorie. Este o memorie atât de frumoasă și îți oferă un portret bogat și complex al orașului. Cartea ei, care va fi publicată în Marea Britanie anul viitor, are ceva în comun cu o altă carte care mi-a plăcut în acest an: „Say Nothing” de Patrick Radden Keefe, care folosește povestea unei familii pentru a spune o istorie mai largă. Unul dintre cadourile lui Keefe este dramatizarea deciziilor individuale care conturează colectiv istoria globală.

Admir extraordinarul roman „Women Talking” al lui Miriam Toews, care ne arată o serie fictivă de crime sexuale teribile într-o comunitate religioasă îndepărtată. Romanul reprezintă o privire subestimată, dar puternică asupra modului în care oamenii obișnuiți simt răul și violența – un portret cu adevărat frumos, complex al distincției morale.

Lucy Ellmann

câștigătoarea premiului Goldsmiths pentru „Ducks, Newburyport”

Trei femei musulmane au aventuri suprarealiste în cel mai recent roman al Leilei Aboulela, „Bird Summons”. Este o carte plină de propriul său concept despre mit, religie și feminitate. Aboulela, care este stabilită în Aberdeen, merită aceeași atenție ca și în Africa. Sau una mai mare.

Nu tocmai cele mai noi, dar totuși grozave. Faber & Faber a republicat cinci romane ale lui Thomas Bernhard, care nu fost publicate în Marea Britanie timp de 20 de ani. Dacă nu l-ați citit pe Bernhard, nu veți ști despre cea mai radicală promovare în literatura artistică de pe vremea lui Joyce. Influența lui Bernhard este omniprezentă și stilul său e contagios. Sfatul meu: scufundați-vă în lectură.

În ceea ce privește a treia mea alegere, am voie să aleg o carte pe care am editat-o anul acesta? Este al patrulea și ultimul volum „The Evergreen” – o antologie frumos concepută de poezie și proză publicată de Word Bank. Ultimul volum, dedicat „viitorului”, include creația femeilor și are „un gust internațional”. Suzy Romer povestește despre rolul vital al bunicilor în Spania, Kylie Grant dezvăluie ce face cu gunoiul din Glasgow, iar în uimitorul Zus al Monicai Datta!, trei tinere surori olandeze decid să creeze un sistem de canale pentru SUA.

Olivia Laing

câștigătoarea premiului memorial James Tait Black

Am fost surprinsă de titlul de „I’ve Seen the Future and I’m Not Going” de Peter McGough înainte de a depista o copie a acestui roman, dar această memorie este cu adevărat fascinantă; un „roller coaster” cu zdrențe și bogății despre boom-ul de artă din anii 1980 în centrul orașului New York. McGough a dorit să scape de urâțenia secolului XX retrăgându-se în trecut.

Între timp, în „Mother Ship”, romanciera Francesca Segal sărbătorește inovațiile tehnologice care i-au menținut pe gemenii ei, născuți cu 10 săptămâni înainte de termen. Este un cântec de laudă la NHS-ul îndrăgit și scris pe un astfel de ton, încât a persistat cu mine tot anul.

Vorbind despre formarea de expresii de invidiat, am fost uimită de criticul muzical Ian Penman cu „It Gets Me Home, This Curving Track” o colecție de eseuri amețitoare și singulare despre Prince, James Brown, Sinatra, Elvis care ajunge în inima cititorului și ajungi a înțelege de ce muzica exercită o putere atât de ciudată în viețile noastre.

Hilary McKay

câștigătoarea premiului pentru cărți pentru copii Costa pentru „Wa The The Skylarks”

Pentru mine, anul 2019 a fost un an de povești fantastice și populare, atât noi, cât și repovestite. Pentru copii, a ieșit în evidență „ Lampie and the Children of the Sea” de Annet Schaap. Lampie, fiica unui paznic al farului, este o fată cu un curaj mare și cu un mod ironic de exprimare. Într-o zi a uitat să cumpere chibrituri și felinarul farului nu s-a aprins. Așa începe o noapte întunecată și furtunoasă a unui basm pe care l-am îndrăgit absolut.

Pentru adulți, alegerea mea este poezia: „The Women Left Behind” de Imogen Russell Williams. Vrăjitoarea lui Rapunzel; Blodeuwedd, care avea formă din flori; și Rosalina lui Romeo, printre multe altele – literatura engleză le-a uitat, a închis ușa și s-a întors. În sfârșit, avem vocile lor: plictisitoare, plângătoare, răzbunătoare, vrăjitoare, strălucitoare, magnifică.

Ultima, o carte pentru toată lumea: „Deeplight” de Frances Hardinge. O nouă uimitoare mitologie oceanică a prieteniei și a zeilor pierduți. Este o scriere complexă, cuprinzătoare și superbă și m-a ținut s-o citesc până pe la 3 dimineața, dar meritat din noi și din nou.

Melissa Harrison

câștigătoarea premiului Uniunii Europene pentru literatură pentru „All Between the Orley”

Am fost amețită de „The Heavens” de Sandra Newman, care avea o premisă de călătorie în timp (și o camee demnă de remarcat) care chiar nu ar fi trebuit să funcționeze, dar a făcut-o absolut. Cum a făcut-o se poate de ghicit, dar m-a făcut invidioasă de încrederea și priceperea ei.

Într-o piață stagnantă din Marea Britanie pentru amintiri, a venit frumoasa carte „Two Tree Trees Make a Forest” de Jessica J Lee. Lee este redactoră a revistei Willowherb, care a publicat creația mai multor scriitori de culoare, inclusiv Nina Mingya Powles, câștigătoare a premiului inaugural Nan Shepherd.

În final „Three Women” de Lisa Taddeo ne cufundă adânc în viața erotică a trei femei, folosind drept sursă materialul colectat în timpul a sute de ore de interviuri. Este relatarea rezultantă a trezirii, denaturării și exprimării dorinței în trei vieți foarte diferite, romanul este devastator și complet de neuitat.

Lindsey Hilsum

câștigătoare a premiului memorial James Tait Black

A fost un an al dezinformării, dar Peter Pomerantsev ne-a oferit un ghid în „This Is Not Propaganda: Adventures in the War Against Reality” . Analizând metodele pe care guvernele le folosesc pentru a crea mituri și a crea confuzie, el arată cum libertatea de exprimare pe care au căutat-o părinții săi atunci când au fugit din Uniunea Sovietică este folosită acum pentru a justifica o denaturare a adevărului.

„Our Women on the Ground: Essays By Arab Women Reporting from the Middle East”, editat de Zahra Hankir reprezintă jurnalismul cel mai curajos. Deciziile, rebeliunea și umorul strălucesc prin reporterii, care se confruntă adesea cu opoziția chiar din partea familiilor lor.

Poate că beletristica este cel mai bun răgaz de lupte, dar și o sarcină din ce în ce mai dificilă de a spune fapte reale din mituri. „The Porpoise” de Mark Haddon reface legenda cu forța convingătoare a unui thriller. Aici, mitul nu este o distragere, ci cheia unui adevăr mai profund.

Sally Nicholls

Candidată la medalia Carnegie pentru „Things a Bright Girl Can Do”

Fiica cea mai mare a început școala în septembrie, așa că educația mi-a fost foarte mult în minte. Prin urmare, am devorat „ Some Kids I Taught and What They Taught Me” de Kate Clanchy. Aceasta este o memorie incredibil de citită a unui profesor și poet care acoperă totul, de la uniforme până la haine gata.

De asemenea, mi-a plăcut „This Not Not a Book about Charles Darwin” a Emmei Darwin, o explorare a eșecului ei de a scrie un roman despre strămoșul său faimos și ilustra sa familie. Găsirea spațiilor din istoria reală pentru a spune o poveste fictivă este un subiect familiar. Recomand.

În final, nuvelele „I didn’t lov, and The Time of Green Magic” de Hilary McKay . Aceasta e o poveste a familiilor amestecate și a unei case în care cărțile prind viață. Ar face un cadou perfect de Crăciun pentru orice copil de la nouă ani până la 12 ani.

Claire Adam

câștigătoarea premiului Desmond Elliott

Iată trei cărți recente pe care, odată deschise, nu le-am putut pune jos. Am dat peste colecția de eseuri „Constellations” de Sinéad Gleeson într-o librărie a Bibliotecii Britanice. Am rezervat o zi pentru lectură. Am sfârșit stând lângă vitrină, în drumul tuturor, întorcând pagină după pagină, fără a mă putea desprinde de filele cărții.

„Self-Portrait” de Celia Paul. L-am citit până la două noaptea, când ar fi trebuit să dorm. Am fost atrasă de fotografia artistei într-o cameră goală – cum mi-aș fi dorit ca viața mea să-mi permită acea cameră goală.

În sfârșit, memoria lui Lemn Sissay, „My Name Is Why”, carte care îmi amintește, așa cum ar trebui să ne amintească tuturor, că starea de copilărie este o stare de vulnerabilitate profundă.

Sursa foto: The Guardian

Jurnalistă și știristă din fașă, convertită în om creativ din obligație. Are o memorie fără de preț și păstrează în ea detalii picante despre toți politicienii din Moldova, dar și membrii redacției.

Cultură

Câte o librărie în fiecare sat: apariția și dispariția librăriilor Luminița în Moldova

Publicat

pe

De către

În ambele sate ale bunicilor mei se găsesc două clădiri similare, cu ferestre mari, care în anii 70 au fost librării Luminița. Azi ambele sunt abandonate. În satul bunicii materne, clădirea a fost o perioadă alimentară, iar acum nu e folosită la nimic, deși semnul de la intrare, albastru deschis, e încă acolo, în grafie latină (probabil schimbată la începutul anilor 90). În satul bunicului patern, casa e acum folosită ca șopron pentru oi, are geamurile sparte, înlocuite cu bucăți de ușă și peliculă. O grămadă de lemne stă în colțul drept al ușii de la intrare.

În anii 70, au fost deschise 600 de librării, toate cu același nume — Luminița, în 600 de sate din ce era atunci Republica Sovietică Socialistă Moldova. Până în 1990, numărul lor a crescut la 1500. Aproape fiecare sat s-a ales cu o librărie. Multe dintre fostele Luminițe pot fi recunoscute și astăzi — au rămas aceleași culori pe fațade, aceeași arhitectură, aceleași geamuri mari, adesea sparte, din păcate. Majoritatea sunt abandonate; unele au fost transformate în alimentare sau baruri. Pe unele clădiri se mai găsește inscripția, scrisă în chirilică. Alteori, structura dreptunghiulară și ramele ferestrelor sunt singurele caracteristici care mai pot fi recunoscute.

Generațiile care au crescut cu aceste librării și le amintesc nostalgic. Vorbesc despre emoția cu care trăgeau o fugă la Luminița zilnic, să afle dacă au venit cărți noi, mirosul caracteristic al cărților proaspăt scoase de sub tipar care îmbibau întreaga încăpere, de titlurile și ilustrațiile lor preferate. Își mai aduc aminte și de loteria din Luminița, unde câștigătorii puteau lua din magazin orice carte, inclusiv cele mai întrebate și deci mai rare titluri de literatură artistică universală.

Enlarge

Luminita_today
Vechea librărie Luminița din satul Cigârleni este acum un hambar

„Citeam acasă până în zori, citeam la școală cu romanul ascuns între coperțile manualului”, își amintește Victoria Șestovschi, azi dentistă. „Aveam un caiet în care scriam pe ce poliță și în ce rând este cutare carte, si dacă e data cu împrumut. Ce fericită eram când am ajuns la 200 de cărți!”, povestește ea.

Poate că Luminițele și lectura erau atât de populare în special în rândul tinerilor, pentru că, în acea perioadă, în timpul săptămânii, în sate nu prea găseai o ofertă mare de activități organizate. Obișnuitele întreruperi de curent electric însemnau că televizorul funcționa doar câteva ore pe zi. Elevii puteau merge la cinematograf doar miercuri, după masă, iar internetul, bineînțeles, nu exista.

Cu toate astea, sprijinul statului pentru artă și viață culturală a însemnat că, pe lângă librării, fiecare sat mai avea și propriul ansamblu de dans, orchestră, club sportiv și cinematograf, organizate în școli sau în casele de cultură.

Ca orice inițiativă din regimul autoritar URSS, propunerea Luminițelor a fost dictată de sus, de la secretarul general al Partidului Comunist al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, Ivan Bodiul. Oficial, librăriile făceau parte dintr-un plan de promovare a lecturii și alfabetizării. Dar în spatele acestui scop nobil se ascundeau și interese meschine. Scriitorul Vladimir Beșleagă descrie proiectul Luminița ca fiind „o farsă la fel ca multe altele din acele timpuri” — o încercare politică cinică de a atrage scriitorii moldoveni de partea statului și de a le reduce din rezistența față de regim. Într-adevăr, decizia de a construi librăriile Luminița a venit după cel de-al treilea Congres al Uniunii Scriitorilor, care a avut loc în octombrie 1965. Autoritățile sovietice au catalogat Congresul drept „naționalist” și „diversionist”, din cauza că scriitorii ceruseră revenirea la alfabetul latin.

Paranteză istorică (importantă, dar care îți e probabil cunoscută): După anexarea Basarabiei în iunie 1940, sovieticii au încercat să împiedice orice fel de sentimente și aspirații naționale de reunificare cu România, din care Moldova făcuse parte în perioada interbelică. De aceea, sovieticii au inventat o limbă „moldovenească” — o limbă română rusificată forțat la nivel de vocabular și ortografiere, scrisă în alfabet chirilic. În perioada destalinizării, după moartea lui Stalin din 1953, exportul de carte românească a reînceput câțiva ani, și-apoi a fost iar oprit — atât deschiderea, cât și închiderea, au contribuit la rezistența față de politica lingvistică imperialistă a URSS-ului în Basarabia. „Este firesc ca o limbă latină să fie scrisă în alfabet latin”, a declarat la Congresul Uniunii Scriitorilor din 1965 scriitorul Ion Druță, ale cărui cărți se bucurau deja de un mare succes. Proiectul Luminița a fost, astfel, și un instrument de îmblânzire” a scriitoriilor față de regimul sovietic și de renunțare la idei de identitate națională.

Politicile sovietice de moldovenizare” s-au manifestat și în alte moduri. Deși majoritatea moldovenilor vorbesc nativ română, în librăriile Luminița nu se găseau decât câteva cărți românești, tipărite în chirilică — Eminescu, Creangă și o mână de autori români născuți în Moldova de peste Prut. Cei care voiau cărți românești trebuiau să meargă după ele la Odesa sau la Cernăuți, în Ucraina sovietică. Rafturile librăriilor Luminița erau pline de cărți ale scriitorilor basarabeni, dar și ale scriitorilor din literatura universală, în așa-zisa limbă „moldovenească”, dar și de cărți în rusă.

Cum era de așteptat, cărțile în limba rusă se vindeau mult mai prost în satele de vorbitori de română, povestește Nina Marian, fostă librară din satul Boldurești, Nisporeni. Marian a lucrat la Luminița timp de șase ani, între 1986 și 1992, când librăria a fost privatizată, închisă și transformată în magazin alimentar. Marian spune că pentru a termina stocul de carte rusă din Luminița ei, mergea în fabrici, întreprinderi sau muzee din Chișinău, unde erau mai mulți vorbitori de rusă, ca să-și facă planul de vânzări. Pe atunci, fiecare întreprindere avea câte o bibliotecă pentru angajații lor.

Pe lângă limitele lingvistice imperialiste, cărțile erau, desigur, selectate și în baza criteriilor politice la nivel de conținut. Pe lângă literatura de specialitate și literatura politică marxist-leninistă, majoritatea cărților disponibile erau traduceri sau romane ale unor scriitori moldoveni mai mult sau mai puțin convenabili din punct de vedere politic. Cenzorii sovietici aveau grijă să fie publicate doar lucrările care să corespundă ideologiei partidului și să înlăture pasaje care nu conveneau puterii. Scriitorii care criticau regimul, cum era Druță, întâmpinau dificultăți în a-și publica lucrările — în cazul lui Druță, asta se aplica în special asupra articolelor lui de presă. (Oarecum ironic, Druță a trebuit să plece la Moscova, care era mai cosmopolită și mai liberă, pentru a-și putea continua cariera de scriitor.)

În afară de preselecție, multe romane nici nu ajungeau pe rafturi — cărțile importate din România erau adesea puse la topit. Cei din generația care au crescut cu Luminițe îmi spun că, uneori, ca să-și facă planul de vânzări, librarele le băgau în față cărți care nu prea se vindeau, pe lângă cele pe care aceștia și le doreau cu adevărat.

La fel ca alți lucrători sovietici, librarele aveau de îndeplinit un plan de vânzări, lună de lună. Fiecare sat trebuia să vândă lunar cărți în valoare totală de 600-800 de ruble, sau cam 300-500 de cărți. O carte pentru copii costa 15 copeici, în timp ce o carte de ficțiune sau non-ficțiune era între 1,30 și 3,60 ruble. „Am reușit întotdeauna să ne îndeplinim planul”, spune fosta librară Marian.

Lidia Isac a lucrat și ea timp de șapte ani ca librară în satul Antonești, Cantemir. Ea zice că, la fel ca majoritatea librăriilor, pentru a-și face planul de vânzări, mergea pe la școli și colhozuri ca să vândă mai multe cărți, iar uneori ajungea chiar și în Ucraina. În 1992, în timpul privatizării, Isac a vrut să cumpere librăria, însă nu a avut suficienți bani — îi era greu să acopere toate cheltuielile pentru creșterea celor doi copii, chiar dacă lucra și ea, și soțul său. În cele din urmă, femeia a plecat să muncească peste hotare, unde a lucrat și lucrează în continuare ca îngrijitoare, de 16 ani. Clădirea librăriei este acum abandonată.

Cu toate acestea, în ciuda cinismului politic care ar fi însoțit inițiativa, librăriile Luminița au reușit să promoveze lectura. Zeci de mii de moldoveni erau abonați la colecțiile de ficțiune. Mama își amintește că, în timpul pauzelor sau după școală, toți colegii din clasa ei — chiar și cei cărora nu prea le plăcea să învețe — citeau romane de aventură, SF sau din colecția Romantica. Într-adevăr, sovieticii (ca și cehoslovacii, de altfel) obișnuiau să se laude că ar fi fost printre cei mai mari iubitori de lectură din lume.

Totuși, sistemul nu a rezistat. Când a căzut comunismul în 1991, librăriile au fost privatizate. Tirajul pentru cele mai populare cărți de poezie, de exemplu, a scăzut de la 15 000 la 1 000. Drept urmare, prețurile au crescut. Odată cu instabilitatea socio-economică și politică din anii 90, vechea viață culturală a satelor a fost încet înlocuită de biserici, televiziune și, recent, mai ales în rândul generațiilor tinere, de internet.

Astfel, în loc de 1 500 de magazine de carte, Moldova a rămas cu 70. Unele dintre ele sunt librării online. Una dintre puținele librării Luminița care vinde și astăzi cărți se află în Leova, în sudul Moldovei și a fost redenumită „Micul Prinț”. Însă, pe lângă cărți, Micul Prinț mai vinde jucării, bibelouri și detergenți.

Moldovenii au câștigat libertate. Pot să-și petreacă timpul liber după bunul lor plac, să citească orice carte, de orice palier politic, în orice limbă pe care o cunosc sau o preferă. „Însă, acum copiii stau numai cu nasul în calculator sau telefoan”, se plânge Marian. În perioada-n care ea lucra ca librară, satul Boldurești avea în jur de 4.500 de locuitori. Luminița a fost un centru social-cultural în sat, care, precum cinematograful, orchestra locală, clubul de dans etc., a contribuit la construirea și menținerea vieții comunității. Astăzi populația s-a înjumătățit: doar cei foarte bătrâni și cei foarte tineri au rămas în sat. Adulții lucrează în străinătate, în Europa de Vest, Israel sau Rusia. Marian a lucrat la magazinul alimentar în care a fost transformată Luminița până în 2009, când s-a mutat în Portugalia pentru a se alătura familiei sale. A lucrat acolo alături de fiul și soțul ei timp de cinci ani, înainte de a reveni acasă pentru a se pensiona.

Într-adevăr, povestea ascensiunii și distrugerii librăriilor Luminița nu reprezintă doar înflorirea și moartea unui proiect cultural. E și o poveste a trecutului complicat al Moldovei și a dispariției lente a satului moldovenesc. Va fi nevoie de viziune socio-economică și investiții mari pentru a reînvia viața rurală a Moldovei. O parte integrală a acestui proces va trebui să fie culturală. Până atunci, Luminița va rămâne o amintire a ceea ce am pierdut și am câștigat, odată cu reformele sovietice târzii și cu privatizările anilor `90.

Articol de Paula Erizanu, publicat inițial pe Calvert Journal

Traducere: Tatiana Beghiu

Adaptare și redactare în limba română: Paula Erizanu

Ilustrație de Ike Okwudiafor

Citește mai departe

Cultură

10 motive să nu stai acasă nici în acest weekend

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Pe lângă ziua de 8 martie, când unii se vor grăbi să cumpere flori și ciocolate de la tarabă, noi îți propunem să-ți faci timp liber pentru o serie de evenimente care, cu siguranță, îți vor colora acest sfârșit de săptămână.

De aceea, Moldova.org a selectat zece motive care să te scoată afară și să-ți facă zilele de odihnă speciale.

PE LUNG

1. Cărți la jumătate de preț

Vineri, 6 martie, nu uita să treci până la 23.30, pe la una dintre librăriile Cartier, ca să te bucuri de „Noaptea cărților deschise”. Acolo vei găsi cărți la jumătate de preț și mulți oameni interesanți care să te inspire.

2. Starea râului Nistru

Dacă te interesează în ce stare a ajuns râul Nistru și vrei să discuți cu experții în acest domeniu, vină la o dezbatere publică, care va avea loc vineri, la 17:30, la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Națională.

3. Marșul Solidarității

Se apropie ziua de 8 martie, când oficialii obișnuiesc să se înarmeze cu flori pentru femei, iar femeile cu pancarte pentru marșul solidarității. Dar pentru aceasta, ești așteptat vineri, 6 martie, la ora 18:00, la Art Labyrinth, să vii să faci pancarte cu care să defilezi duminică la Marșul Solidarității. Marșul va începe la ora 13:00 având ca punct de pornire, așa cum ne-am obișnuit, scuarul magazinului Unic, iar punctul final va fi Parcul Dendrarium, unde va fi organizat un picnic (dacă timpul e frumos). Iar o încheiere frumoasă a celei de a șasea ediții a Festivalului Feministelor, ești așteptat la o petrecere, ora 19:00, la Artcor. „Vom începe cu muzică LIVE, ne vor cânta fetele de la „Lovets snov” (Chișinău) și „Roses for no one” (Comrat). Apoi, Dj-ițele Tsvetaeva și Ilona Sergheevna vor încinge atmosfera cu muzică aleasă”, susțin organizatorii evenimentelor. Intrarea la acest eveniment este gratuită și promite să ai parte de o seară nemaipomenit de frumoasă.

4. Proiecția filmului „Gunoi cu Noi”

Îți poți începe weekendul cu un film documentar despre gunoiul de sub picioarele noastre. Pe 7 martie, la ora 11:00, EcoVillage Moldova te invită la ecranizarea primului film despre problema deșeurilor din Moldova și, în special, despre satul Râșcova. Filmul „Gunoi cu Noi” ilustrează cum a reușit inițiatorul acestui proiect, Dmitrii Mikitenko, împreună cu un grup de voluntari, să mobilizeze localnicii ca să curețe satul de gunoiștile neautorizate, să doneze bani pentru proiectul instalării tomberoanelor separate pentru deșeuri și să le mențină entuziasmul oamenilor atunci când au început să sorteze gunoiul. Filmul va fi ecranizat în limba rusă, cu subtitrare în limba română.

5. Despre cupă, fără jenă

Dacă ai grijă de mediu și vrei să afli cum femeile îl pot proteja, atunci participă sâmbătă, la ora 11:00, la o discuție deschisă despre menstruație și cum o putem gestiona mai sănătos, eficient și prietenos cu mediul.

Știai că o femeie folosește aproximativ 11.500 de absorbante și tampoane de-a lungul vieții? Dar că, odată aruncate la gunoi, acestea au nevoie de circa 500 de ani pentru a se descompune? De aceea, organizatorii evenimentului și-au propus să-ți prezinte și povestească despre una dintre cele mai eficiente soluții în acest caz. „Vom descoperi împreună avantajele cupei menstruale, alternativa inteligentă la clasicele absorbante și tampoane. Veniți înarmate cu toate întrebările, curiozitățile și îndoielile, la care vor fi gata să vă răspundă Grjdeanu Sorina, susținătoare-veterană a cupei menstruale, și Ipati Cristina, doctor ginecolog la Spitalul Clinic Municipal nr. 1. Vă așteptăm cu ceai, cafea și gustoșenii, iar la final vom avea o tombolă în urma căreia 3 participante vor pleca acasă cu câte o cupă produsă în Germania! Intrarea la eveniment este liberă”, menționează organizatorii.

6. Marea curățenie din Trușeni

Ești din Trușeni sau vrei să ajuți la curățarea de deșeuri a localității din apropierea capitalei, atunci, sâmbătă, la ora 10:00, ești așteptat în fața magazinului Linella din centrul satului Trușeni. „Nu doar că v-om participa la o cauză nobilă, dar vom avea parte de zâmbete, glume bune și ne vom face datoria față de Terra. Bunici, părinți, nepoți, tineri, elevi sunt invitați să participe la campanie de salubrizare locală. Suntem prima generație care poate pune capăt sărăciei, suntem și ultima generație care poate încetini încălzirea globală înainte de a fi prea târziu”, susțin autorii inițiativei. Alătură-te campaniei „Hai Moldova” care este o inițiativă civică, care își propune să elibereze natura de deșeuri.

7. Redeschiderea sezonului EcoLocal

Piața EcoLocal anunță deschiderea sezonului din această primăvară. Astfel, în această sâmbătă, se vor redeschide larg porțile pentru toți vizitatorii. Al treilea an la rând, EcoLocal Asociația Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali își propune să aducă oamenilor din Moldova, produse alimentare de calitate, locale, artizanale sau certificate ecologic, primare sau procesate, băuturi, dulciuri, cosmetice naturale, evenimente de divertisment, ateliere meșteșugărești, acțiuni informative, campanii utile, dar cel mai important – comunicarea directă a consumatorului direct cu producătorul. Sloganul pieței EcoLocal este – Cultivăm Încredere! Și cu încredere pășim în noul sezon!

În același timp, cei care vor să cumpere miere și fructe în ciocolată, o pot face la târgul din fața Catedralei, începând cu ora 10:00 până la 18:00.

8. Festivalul Feminin de Karatedo

Ieși puțin din tipare și participă la Festivalul Feminin de Karatedo, care este dedicat doamnelor și domnișoarelor „luptătoare pe tatami și campioane în viață”. Organizat de Ziua Internațională a Femeii, evenimentul este o oportunitate frumoasă de a descoperi potențialul fetelor și femeilor prin intermediul artelor marțiale. Sloganul evenimentului este: „O femeie puternică este o femeie protejată”.

Festivalul Feminin de Karatedo este la cea de-a treia ediție în 2020 – un an simbolic pentru Karatedo, marcat prin debutul în programul Jocurilor Olimpice de la Tokyo. În cadrul Festivalului va fi organizat un masterclass sub îndrumarea antrenorilor naționali pentru tinerele interesate în Karatedo. Activitatea este deschisă atât pentru tinerele care deja practică Karatedo, cât și pentru cele, care vor să descopere această artă marțială și sport olimpic. Participantele vor avea posibilitatea să descopere elementele de bază ale Karatedo-ului, în compania sportivelor, care au dus faima țării noastre la competiții de nivel european și mondial. Pentru participarea la Masterclass este necesară o înregistrare prealabilă online: https://forms.gle/qn9YybC9SRKmYbqy9. În timpul evenimentului vor fi organizate și alte activități precum pictura facială, origami, zona olimpică. Evenimentul va avea loc la USEFS (Andrei Doga 22), începând cu ora 10:00.

9. Brunch caritabil

După o săptămână încărcată, cât de frumos poate fi să ajuți persoanele care suferă de cancer mamar. Pentru aceasta, vino sâmbătă, 7 martie, la ora 10:00, la „Oliva Verde”, la primul brunch caritabil. „Pentru ele”. Taxa de participare este de 500 lei. „Sună la 069990222 și îți livrăm biletul de acces. Împreună putem ajuta un om!”, susțin reprezentanții Asociației „Ajută un Om”.

10. Cină romantică la Castelul Mimi

Încheie acest weekend cu o seară la castelul Mimi. „Vă invităm să puneți grijile deoparte, să fugiți de aglomerația urbană și să pătrundeți în atmosfera de poveste a Castelului Mimi. Noi vom avea grijă să vă pregătim muzică live, un meniu divers și sofisticat și evident, vin, din cel mai bun. Seara va fi completată de o expoziție unică, alături de Mândrele lui Mihai Ungureanu”, susțin reprezentanții Castelului. Seara romantică presupune multă mâncare delicioasă și vin bun, precum și clipe de neuitat alături de persoana dragă.

Citește mai departe

Cultură

Gogol, scriitorul care a trăit 43 de ani cu frica de propriii demonii

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Nicolai Gogol a fost scriitorul care a revoluționat literatura rusă prin operele sale. A relatat perfect realitățile dure din Imperiul Rus, dar asta nu l-a ajutat să-și alunge fricile care-i umbreau viața. 

A fost considerat unul dintre cei mai talentați și misterioși scriitori ruși, care au încercat să lupte cu „demonii” din propriile gânduri. Gogol este numit un „geniu ciudat”, care avea o imaginație teribil de bogată. De obicei, trecea dintr-o extremă în alta. 

Enlarge

rubrica-cine-este
Sursa: teatrulradiofonic

PE LUNG

Nicolai Gogol s-a născut la 1 aprilie 1809. La școală era un copil tăcut, retras, nu se remarca prin anumite abilități. Singurul lucru care-l făcea deosebit erau eseurile pe care le scria pentru gazeta școlii. La vârsta de 19 ani îi este publicat poemul romantic „Hans Küchelgarten”. Însă, recenziile ironice îl întristează și-l fac să retragă din librării exemplarele nevândute și le dă foc.

După absolvirea gimnaziului, însoțit de un prieten, pleacă spre Petersburg. Acolo încearcă să-și găsească un loc de muncă, dar fără succes. Între timp își publică câteva scrieri sub nume inventate. Tot în acea perioadă, Gogol face cunoștință cu Pușkin. Această prietenie îl ajută să-și propulseze operele, pe care le publică în revista „Sovremennik” (Contemporanul), fondată de amicul său poet. Manuscrisele lui prind popularitate și criticii de literatură încep să-l aprecieze. 

Cu toate acestea, tânărul Gogol nu-și găsește liniștea. Suferă de depresie profundă, care-l face tot mai închis, trist și devotat credinței. Credea în existența spiritelor care te urmăresc. Le descria cu lux de amănunte în operele sale sperând că, astfel, va scăpa de ele. Cu același scop vizita deseori mănăstiri, biserici, unde era sfătuit să se pocăiască, pentru a-și găsi liniștea. 

Mereu i-a fost frică de moarte și ce are să urmeze după episodul numit viață. Călătorea mult, „de parcă încerca să fugă înaintea timpului, ca moartea să nu-l prindă și să reușească să se plictisească. Plictiseala poate fi mai groaznică chiar decât moartea”, scria Gogol într-o scrisoare pe care i-a trimis-o mamei sale.

Enlarge

maxresdefault
Sursa: teatrulradiofonic

Scriitorul avea multe obiceiuri și hobby-uri ciudate. Mereu mergea doar pe partea stângă a drumului, adora cărțile minuscule pe care le purta în buzunar. Pe lângă cărți, scriitorul adora dulciurile. Îi plăceau atât de mult dulciurile, încât mereu avea buzunarele pline cu bucățele de zahăr. Scria din picioare și încerca să evite să doarmă pe pat.

„Somnul este o formă modificată a morții”, le spunea el prietenilor.

Această frică s-a născut după ce a văzut cum un prieten bun de al lui a murit din cauza tuberculozei, cât timp Gogol îl veghea. Astfel, cea mai mare a nopții o petrecea pe canapea, fără să meargă la culcare. Peste câțiva ani, Gogol a scris un testament: „Nu-mi îngropați corpul până observați că apar semne clare de descompunere. Menționez acest lucru pentru că am avut mai multe morți clinice, când inima se oprea, pulsul nu se mai simțea… Înțeleg că uneori suntem prea grăbiți și neatenți, dar pentru a evita să fiu îngropat de viu, vin cu această rugăminte”.

Timp de mai mulți ani, a lucrat la cea mai renumită operă a sa „Suflete moarte”. După publicarea primului volum s-a simțit gol în interior. Nu-și putea găsi rostul și liniștea. De aceea, a plecat la Ierusalim, unde s-a rugat mult, dar nu a putut trece de această stare. Tristețea parcă îi este ușor ștearsă de dragostea lui pentru contesa Anna Vielgorskaia pe care o cere în căsătorie, însă, este refuzat. Urmează câțiva ani în care Gogol continuă să scrie mult și să se cufundă și mai mult în depresie. Un preot fanatic îi spune că trebuie să se călugărească, pentru că în caz contrar va fi supus Judecății de Apoi. 

Cu două săptămâni înaintea sfârșitului său, Gogol a început un post istovitor. Mânca foarte rar și foarte puțin și nu dormea aproape deloc. Aproape tot timpul se ruga și plângea. Într-un moment de delir, și-a aruncat pe foc cel de-al doilea volum al romanului „Suflete moarte”, pentru că avea impresia că scrierile sale i-au fost inspirate de demoni. Gogol a murit dimineața, la 2 martie 1852, la vârsta de 43 de ani. El este îngropat în pământul unei mănăstiri.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Lifestyle19 ore în urmă

Partea plină a paharului. Lucrurile bune pe care ni le-a adus pandemia

PE SCURT Înainte de pandemie, cu o zi înainte ca echipa Moldova.org să înceapă munca de acasă, din autoizolare am...

Politică2 zile în urmă

Pe banii noștri: un deputat în căutarea identității și două partide care s-au lansat în gaming și aplicații mobile

La începutul acestei săptămâni Parlamentul părea că nu se putea trezi. Era luni dimineața, iar în acel moment, exista cam...

Social3 zile în urmă

Cine a fost Lia Manoliu – sportiva din Chișinău care a intrat în Cartea Recordurilor

Lia Manoliu a fost o atletă română, laureată cu aur la Jocurile Olimpice de vară din Mexico 1968 și cu...

Social3 zile în urmă

10 iulie 2020. COVID-19, PE SCURT: Starea de urgență se prelungește până pe 31 iulie

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

Politică3 zile în urmă

Rezumat din Parlament: angajarea răspunderii și minus două ore de democrație

Pe ordinea de zi ședinței au fost puse inițial 42 de proiecte de legi. Printre acestea au fost și alte...

Social3 zile în urmă

Turist în Moldova: Duruitoarea Veche, Râșcani

Duruitoarea Veche este una din cele mai cunoscute destinații turistice din Republica Moldova. Totuși, ne-am gândit că s-ar putea să vrei...

Social4 zile în urmă

9 iulie 2020. COVID-19, PE SCURT: 195 cazuri noi de infectare și zece decese

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

Advertisement

Politică

Divertisment6 zile în urmă

Va interzice Putin curcubeul?

PE SCURT Pe 3 iulie, la o întâlnire dintre Vladimir Putin și membrii grupului de lucru pentru amendamentele la Constituție,...

PoliticăO săptămână în urmă

Protest în regiunea transnistreană: „Noi nu vă limităm în totalitate”

PE SCURT Pe 2 iulie, în Râbnița a avut loc un protest după ce așa-zisele autorități transnistrene au anulat permisele...

Politică2 săptămâni în urmă

Ce înseamnă schimbările în Constituția Rusiei și cum ar putea influența regiunea transnistreană. Explicăm

PE SCURT De pe 25 iunie până pe 1 iulie are loc referendumul pentru modificarea Constituției Federației Ruse. În regiunea...

Politică3 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. Trei sate moldovenești din stânga Nistrului au trecut în subordinea Tiraspolului?

PE SCURT Așa-zisele autorități transnistrene anunță că aproape 80% dintre cazurile de COVID-19 au fost tratate.  Thomas Mayr Harting, reprezentantul...

Politică4 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. „Discriminare. Autoritățile moldovenești nu au anulat bacalaureatul pentru studenții din regiune”

PE SCURT Astăzi, 16 iunie, în regiunea transnistreană, se încheie starea de urgență, însă restricțiile rămân în vigoare. Acest lucru...

Istorie1 lună în urmă

„Politicienii folosesc divizarea în societate, manipulând cu preferințele alegătorilor”, spune o doctoră în Științe Politice

PE SCURT Instalarea stării de urgență pare că a amplificat problemele politice și divergențele existente în societate, la fel ca...

Politică1 lună în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană: Tiraspolul sugerează că s-a descurcat mai bine decât Chișinăul

PE SCURT Biroul Politici de Reintegrare a anunțat că au fost ridicate unele restricții de circulație pentru locuitorii satelor din...

Advertisement

Opinii

iulie 2020
L Ma Mi J V S D
« iun.    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031