PE SCURT
De la povești și romane de dragoste la memorii și romane inovatoare. Scriitori și scriitoare câștigători și candidați la cele mai râvnite premii literare din acest an, la îndemnul The Guardian, au ales câte trei titluri de cărți preferate din 2019.
Noi am selectat zece scriitoare dintre aceștia.
PE LUNG
Jojo Moyes
inclusă în lista scurtă a candidaților la premiul British Book pentru romanul Still Me
Adesea îmi este greu să-mi amintesc ce cărți am citit, dar romanul „Three Women” de Lisa Taddeo mi-a rămas în minte. O imersiune jurnalistică profundă în dorințele și viețile de dragoste ale celor trei femei răstoarnă multe din ceea credeți că ați știut cum să învățăm să iubim.
Romanul de debut al lui Kate Weinberg „The Truants” se distinge prin personajele și subiecte complexe. Romanul a fost scris într-o perioadă de opt ani și aceasta se reflectă în subiectul bine ales. Dacă ai vrut vreodată să dispari din propria ta viață, această carte este pentru tine pentru că va vorbi cu tine.
Romanul „You Will Be Safe Here” de Damian Barr este un alt debut. Mi-a fost teamă că acest roman despre violența de-a lungul generațiilor din Africa de Sud va fi prea întunecat, dar te atrage, îți rupe inima și, în final, o repară.
Bernardine Evaristo
una din câștigătoarele premiului Booker pentru fete și femei
„Taking Up Space: The Black Girl’s Manifesto for Change” de Chelsea Kwakye și Ore Ogunbiyi este un roman inovator despre cum să fii o tânără de culoare care învață printre „cei albi” în instituțiile academice din Marea Britanie.
Istoria captivantă a scriitoarei Zawe Ashton despre despre viața ei ca actriță în „Breakdown” este amuzantă, revelatoare, șocantă și structurată inventiv cu conversații prezentate sub formă de scenariu.
„Ghost Wall” de Sarah Moss este un roman subtil despre un bărbat obsedat de vârstă care își ia soția și fiica la o sărbătoare. Începe ciudat, se termină prost și mi-a plăcut.
Casey Cep
candidată la premiul Baillie Gifford pentru romanul „Furious Hours: Murder, Fraud and the Last Trial of Harper Lee”
Am vizitat orașul New Orleans pentru prima dată în turneul meu de carte și am fost atât de recunoscătoare să am romanul „The Yellow House” al lui Sarah Broom în această călătorie. Este o memorie atât de frumoasă și îți oferă un portret bogat și complex al orașului. Cartea ei, care va fi publicată în Marea Britanie anul viitor, are ceva în comun cu o altă carte care mi-a plăcut în acest an: „Say Nothing” de Patrick Radden Keefe, care folosește povestea unei familii pentru a spune o istorie mai largă. Unul dintre cadourile lui Keefe este dramatizarea deciziilor individuale care conturează colectiv istoria globală.
Admir extraordinarul roman „Women Talking” al lui Miriam Toews, care ne arată o serie fictivă de crime sexuale teribile într-o comunitate religioasă îndepărtată. Romanul reprezintă o privire subestimată, dar puternică asupra modului în care oamenii obișnuiți simt răul și violența – un portret cu adevărat frumos, complex al distincției morale.
Lucy Ellmann
câștigătoarea premiului Goldsmiths pentru „Ducks, Newburyport”
Trei femei musulmane au aventuri suprarealiste în cel mai recent roman al Leilei Aboulela, „Bird Summons”. Este o carte plină de propriul său concept despre mit, religie și feminitate. Aboulela, care este stabilită în Aberdeen, merită aceeași atenție ca și în Africa. Sau una mai mare.
Nu tocmai cele mai noi, dar totuși grozave. Faber & Faber a republicat cinci romane ale lui Thomas Bernhard, care nu fost publicate în Marea Britanie timp de 20 de ani. Dacă nu l-ați citit pe Bernhard, nu veți ști despre cea mai radicală promovare în literatura artistică de pe vremea lui Joyce. Influența lui Bernhard este omniprezentă și stilul său e contagios. Sfatul meu: scufundați-vă în lectură.
În ceea ce privește a treia mea alegere, am voie să aleg o carte pe care am editat-o anul acesta? Este al patrulea și ultimul volum „The Evergreen” – o antologie frumos concepută de poezie și proză publicată de Word Bank. Ultimul volum, dedicat „viitorului”, include creația femeilor și are „un gust internațional”. Suzy Romer povestește despre rolul vital al bunicilor în Spania, Kylie Grant dezvăluie ce face cu gunoiul din Glasgow, iar în uimitorul Zus al Monicai Datta!, trei tinere surori olandeze decid să creeze un sistem de canale pentru SUA.
Olivia Laing
câștigătoarea premiului memorial James Tait Black
Am fost surprinsă de titlul de „I’ve Seen the Future and I’m Not Going” de Peter McGough înainte de a depista o copie a acestui roman, dar această memorie este cu adevărat fascinantă; un „roller coaster” cu zdrențe și bogății despre boom-ul de artă din anii 1980 în centrul orașului New York. McGough a dorit să scape de urâțenia secolului XX retrăgându-se în trecut.
Între timp, în „Mother Ship”, romanciera Francesca Segal sărbătorește inovațiile tehnologice care i-au menținut pe gemenii ei, născuți cu 10 săptămâni înainte de termen. Este un cântec de laudă la NHS-ul îndrăgit și scris pe un astfel de ton, încât a persistat cu mine tot anul.
Vorbind despre formarea de expresii de invidiat, am fost uimită de criticul muzical Ian Penman cu „It Gets Me Home, This Curving Track” o colecție de eseuri amețitoare și singulare despre Prince, James Brown, Sinatra, Elvis care ajunge în inima cititorului și ajungi a înțelege de ce muzica exercită o putere atât de ciudată în viețile noastre.
Hilary McKay
câștigătoarea premiului pentru cărți pentru copii Costa pentru „Wa The The Skylarks”
Pentru mine, anul 2019 a fost un an de povești fantastice și populare, atât noi, cât și repovestite. Pentru copii, a ieșit în evidență „ Lampie and the Children of the Sea” de Annet Schaap. Lampie, fiica unui paznic al farului, este o fată cu un curaj mare și cu un mod ironic de exprimare. Într-o zi a uitat să cumpere chibrituri și felinarul farului nu s-a aprins. Așa începe o noapte întunecată și furtunoasă a unui basm pe care l-am îndrăgit absolut.
Pentru adulți, alegerea mea este poezia: „The Women Left Behind” de Imogen Russell Williams. Vrăjitoarea lui Rapunzel; Blodeuwedd, care avea formă din flori; și Rosalina lui Romeo, printre multe altele – literatura engleză le-a uitat, a închis ușa și s-a întors. În sfârșit, avem vocile lor: plictisitoare, plângătoare, răzbunătoare, vrăjitoare, strălucitoare, magnifică.
Ultima, o carte pentru toată lumea: „Deeplight” de Frances Hardinge. O nouă uimitoare mitologie oceanică a prieteniei și a zeilor pierduți. Este o scriere complexă, cuprinzătoare și superbă și m-a ținut s-o citesc până pe la 3 dimineața, dar meritat din noi și din nou.
Melissa Harrison
câștigătoarea premiului Uniunii Europene pentru literatură pentru „All Between the Orley”
Am fost amețită de „The Heavens” de Sandra Newman, care avea o premisă de călătorie în timp (și o camee demnă de remarcat) care chiar nu ar fi trebuit să funcționeze, dar a făcut-o absolut. Cum a făcut-o se poate de ghicit, dar m-a făcut invidioasă de încrederea și priceperea ei.
Într-o piață stagnantă din Marea Britanie pentru amintiri, a venit frumoasa carte „Two Tree Trees Make a Forest” de Jessica J Lee. Lee este redactoră a revistei Willowherb, care a publicat creația mai multor scriitori de culoare, inclusiv Nina Mingya Powles, câștigătoare a premiului inaugural Nan Shepherd.
În final „Three Women” de Lisa Taddeo ne cufundă adânc în viața erotică a trei femei, folosind drept sursă materialul colectat în timpul a sute de ore de interviuri. Este relatarea rezultantă a trezirii, denaturării și exprimării dorinței în trei vieți foarte diferite, romanul este devastator și complet de neuitat.
Lindsey Hilsum
câștigătoare a premiului memorial James Tait Black
A fost un an al dezinformării, dar Peter Pomerantsev ne-a oferit un ghid în „This Is Not Propaganda: Adventures in the War Against Reality” . Analizând metodele pe care guvernele le folosesc pentru a crea mituri și a crea confuzie, el arată cum libertatea de exprimare pe care au căutat-o părinții săi atunci când au fugit din Uniunea Sovietică este folosită acum pentru a justifica o denaturare a adevărului.
„Our Women on the Ground: Essays By Arab Women Reporting from the Middle East”, editat de Zahra Hankir reprezintă jurnalismul cel mai curajos. Deciziile, rebeliunea și umorul strălucesc prin reporterii, care se confruntă adesea cu opoziția chiar din partea familiilor lor.
Poate că beletristica este cel mai bun răgaz de lupte, dar și o sarcină din ce în ce mai dificilă de a spune fapte reale din mituri. „The Porpoise” de Mark Haddon reface legenda cu forța convingătoare a unui thriller. Aici, mitul nu este o distragere, ci cheia unui adevăr mai profund.
Sally Nicholls
Candidată la medalia Carnegie pentru „Things a Bright Girl Can Do”
Fiica cea mai mare a început școala în septembrie, așa că educația mi-a fost foarte mult în minte. Prin urmare, am devorat „ Some Kids I Taught and What They Taught Me” de Kate Clanchy. Aceasta este o memorie incredibil de citită a unui profesor și poet care acoperă totul, de la uniforme până la haine gata.
De asemenea, mi-a plăcut „This Not Not a Book about Charles Darwin” a Emmei Darwin, o explorare a eșecului ei de a scrie un roman despre strămoșul său faimos și ilustra sa familie. Găsirea spațiilor din istoria reală pentru a spune o poveste fictivă este un subiect familiar. Recomand.
În final, nuvelele „I didn’t lov, and The Time of Green Magic” de Hilary McKay . Aceasta e o poveste a familiilor amestecate și a unei case în care cărțile prind viață. Ar face un cadou perfect de Crăciun pentru orice copil de la nouă ani până la 12 ani.
Claire Adam
câștigătoarea premiului Desmond Elliott
Iată trei cărți recente pe care, odată deschise, nu le-am putut pune jos. Am dat peste colecția de eseuri „Constellations” de Sinéad Gleeson într-o librărie a Bibliotecii Britanice. Am rezervat o zi pentru lectură. Am sfârșit stând lângă vitrină, în drumul tuturor, întorcând pagină după pagină, fără a mă putea desprinde de filele cărții.
„Self-Portrait” de Celia Paul. L-am citit până la două noaptea, când ar fi trebuit să dorm. Am fost atrasă de fotografia artistei într-o cameră goală – cum mi-aș fi dorit ca viața mea să-mi permită acea cameră goală.
În sfârșit, memoria lui Lemn Sissay, „My Name Is Why”, carte care îmi amintește, așa cum ar trebui să ne amintească tuturor, că starea de copilărie este o stare de vulnerabilitate profundă.
Sursa foto: The Guardian
