Chişinǎu / Moldova.ORG/ — Un avion, folosit ca ambulanţǎ aerianǎ, s-a prǎbuşit miercuri searǎ într-o zonǎ rezidenţialǎ de la periferia New Delhi, capitala Indiei, dupǎ ce pilotul avionului a pierdut controlul asupra maşinei în urma unei furtuni de praf, prǎbuşindu-se de la circa 2.440 de metri.
Ambulanţa aerianǎ s-a prǎbuşit peste un imobil de locuit din Faridabad, oraş situat în apropiere de New Delhi, la puţin timp dupǎ decolare, anunţǎ oficialii locali, citaţi de postul de televiziune New Delhi TV.
Zece persoane au murit, printre care toţi cei 7 pasageri aflaţi la bordul avionului, cât şi 3 oameni aflaţi în imobilul lovit de avion. Douǎ persoane au fost rǎnite.
Dupǎ prǎbuşire, avionul s-a rupt în douǎ şi a luat foc, avariind puternic imobilul. Dupǎ mai multe ore de la impact, coada avionului mai putea fi vǎzutǎ pe acoperişul clǎdirii, motorul acestuia aflându-se chiar pe o alee din apropiere.