Vlad Plahotniuc a mers la o nuntă din Nisporeni/ VIDEO

Un cuplu de tineri însurăței din Nisporeni a avut aseară un oaspete special la nunta lor. Liderul Partidului Democrat Vad Plahotniuc a venit la sărbătoarea acestei tineri familii, din marea echipă a formațiunii, și le-a urat tinerilor o viață lungă împreună. Secvența video cu urarea liderului democrat a fost postată pe Facebook, chiar de mireasa Dana Ciortan.

”Doi tineri din echipa Partidului Democrat, doi tineri frumoși au decis să-și facă o viață împreună. Vă doresc o viață lungă împreună, să vă găsiți liniștea între voi, să vă înțelegeți. La Mulți Ani, Casă de Piatră și sărbătoare fericită”, le-a urat tinerilor Vlad Plahotniuc.

Mirii spun că au fost plăcut surprinși de faptul că liderul democraților a venit la nunta lor.
”Președintele PDM, domnul Vlad Plahotniuc, ne-a făcut o surpriză plăcută și a fost la nunta noastră. Trebuie sa recunoaștem că nu ne-am gândit niciodată să avem un oaspete atât de important și special la cel mai important eveniment din viața noastră. Vă mulțumim pentru tot dle Plahotniuc!”, a scris mireasa pe Facebook.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare