Virusul West NIle a ajuns în Republica Moldova. Primul caz a fost depistat la Cahul

PE SCURT

Primul caz de infectare cu virusul West Nile a fost înregistrat în Republica Moldova. O persoană din Cahul, urmare unei înțepături de țânțar, la mijlocul lunii august a dezvoltat o infecție West Nile, scrie Ziuadeazi.md.

Despre aceasta anunță Centrul de sănătate publică Cahul printr-un comunicat emis ziarului local Cahul Expres.

PE LUNG

Potrivit sursei citate, infecția West Nile a fost confirmată prin analize de laborator.

Potrivit Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, infecția prin virusul WN este inclusă în sistemul de supraveghere epidemiologică și raportare, este elaborată și aprobată Definiția de caz.

Laboratorul ANSP dispune de consumabile pentru diagnosticul respectiv. Până în prezent cazuri de boală prin infecția cu virusul West Nile în Republica Moldova nu au fost înregistrate.

Presa din România a anunțat că 19 cazuri de infecţie cu virusul West Nile au fost înregistrate în România, în perioada 3 iunie – 28 august. Două persoane au decedat.

La nivelul Uniunii Europene, au fost înregistrate, până în luna august, 117 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile, conform Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC). Cele mai multe au fost raportate în Grecia (88 de cazuri), urmată de România, Cipru şi Italia.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 80% din persoanele infectate nu prezintă simptome, dar restul de 20% vor dezvolta febra West Nile şi alte simptome, precum durere de cap, oboseală, vomă, erupţii cutanate sau dureri musculare.

Infecţia cu virusul West Nile nu se transmite de la om la om, ci doar prin înţepătura de ţânţar. În prezent, nu există vaccin sau tratament specific pentru infecţia cu virus West Nile.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.