Viorel Badea(senator PDL): Avem nevoie să ne reapropiem ca națiune și putem începe cu limba română

După 1940, timp de 50 de ani, comunitățile românești rămase fără voia lor în afara granițelor României, au reușit în ciuda opoziției statelor vecine și a abandonului forțat de noile condiții politice de la București, să își păstreze identitatea datorită cîtorva elemente, dintre care probabil cel mai important a fost – Limba Romînă, a declarat luni, senatorul Partidului Democrat- Liberal din România, Viorel Badea, într-o declarație politică a Senatului.

"Voi propune un proiect de lege pentru sărbătorirea Limbii Române la 31 august, iar adoptarea acestei sărbători va răspunde în mod firesc, nu doar nevoii de sincronism cultural cu românii de pe celălalt mal al Prutului, ci și din prioritățile de politică externă ale statului român, ajutînd, cel puțin parțial, la îndeplinirea lor", a spus Viorel Badea.
Potrivit lui, nu doar Republica Moldova, împreună cu statul Român au nevoie de sărbătorirea limbii române, ci și comunitățile românești din Ucraina, Bulgaria și Serbia.

În declarația pe care a făcut-o azi , denumind-o Limba Română, senatorul a reamintit că la Chișinău, la 31 august 1989, sute de oameni au ieșit în stradă pentru a-și revendica dreptul la afirmarea propriei identități. Au cerut- și au obținut- recunoașterea oficială a limbii române, a grafiei latine, a însemnelor naționale și a limbii române ca limbă de stat. Din spusele sale, limba română a funcționat ca și catalizator al unei atitudini anticomuniste ce s-a cufundat, cu apărarea și promovarea unui adevăr istoric, care a dus în aprilie 2009 la repunerea Republicii Moldova pe agenda integrării europene.

Viorel Badea a menționat că limba română trebuie să ne apropie, deoarece acesta este primul motiv care ne definește ca națiune.

Tot luni, pentru Agerpres, senatorul Viorel Badea, și-a expus părerea referitor la referendumul din 5 septembrie din Republica Moldova. În opinia lui, rezultatul referendumului este o consecință a incongruienței partidelor din Alianța pentru Integrare Europeană și reprezintă un semnal negativ pentru imaginea țării. El a afirmat că ceea ce s-a întîmplat la acest referendum nu este un semnal pozitiv pentru imaginea Republicii Moldova în perspectiva integrării europene, însă tot răul e spre bine și partidele vor avea un motiv în plus să se concentreze pentru alegerile următoare.

Viorel Badea s-a născut la 21 iunie 1968, în Craiova, România. Prin hotărîrea de la 15 decembrie 2008, a fost ales în funcția de senator în Parlamentul României. Ocupă funcția de vicepreședinte al comisiei pentru Politică Externă, Președinte al grupului Parlamentar de prietenie cu Regatul Spaniei, Membru al grupului de prietenie cu Republica Albania și Vicepreședinte al grupului de prietenie cu Republica Italiană.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.