Chişinău / Moldova.ORG/ — După un seism de 9 grade pe scara Richter şi tsunamiul ce a devastat oraşele, şi a provocat moartea a mii de oameni, în Japonia, luni, 30 mai, şi anume Tokyo va fi lovit de Taifunul Songda.
Taifunul, probabil va lovi şi Fukushima, în zona centralei plouă deja foarte tare, existând îngrijhorarea că apa ar putea duce material radioactiv de pe uscat în Ocean.
Centrala nucleară Fukushima nu este pregătită pentru taifunul care se îndreaptă spre Japonia, au anunţat oficialii.
Tokyo Electric Power (Tepco), care gestionează centrala, se teme că furtuna ar putea propaga material radioactiv în aer şi apă.
"Depunem eforturi, dar nu am finalizat acoperirea clădirilor reactoarelor afectate. Ne cerem scuze pentru lipsa măsurilor majore împotriva vântului şi ploii", a spus un oficial.
Un consilier al premierului Naoto Kan a criticat Tepco, spunând că actualele măsuri de siguranţă "nu pot fi considerate adecvate".
Deocamdată nu se ştie dacă centrala va fi exact în calea taifunului.