(video) Societatea civilă din Moldova – mai puternică în urma unui proiect de susținere din partea UE. Cum cetățenii au devenit mai activi în comunitățile lor

Pe 25 noiembrie a avut loc evenimentul de totalizare a rezultatelor proiectului „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”. Unul dintre obiectivele proiectului a fost încurajarea Organizațiilor Societății Civile din Moldova, în special, din zonele rurale, de a promova principiile bunei guvernări, monitorizând transparența și responsabilitatea instituțiilor publice, inclusiv în implementarea Acordului de Asociere RM-UE. Astfel, în perioada anilor 2019-2021, Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer au finanțat peste 100 de propuneri de proiecte ale organizațiilor societății civile de pe întreg teritoriul țării, în acest sens fiind alocate circa 3 milioane de euro.

În Moldova sunt înregistrate câteva mii de organizații ale societății civile. Cu toate astea, trei pătrimi dintre cetățeni continuă să nu participe în viața satelor și orașelor. Prin proiectul „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova” s-a dorit implicarea mai activă a cetățenilor în viața comunităților din care fac parte. Ana Severin, team-leadera proiectului a explicat că procesul de selecție a beneficiarilor a fost unul complicat, care a presupus multă analiză din partea donatorilor. Organizațiile selectate au beneficiat de granturi de la o mie de euro până la 60 000 de euro.

„Orice program de granturi care este adresat societății civile este o salvare pentru societatea civilă, pentru că organizațiile sunt dependente de finanțări. Existența unei asemenea susțineri din partea UE adresată societății civile, în special de nivel local, este foarte importantă”, este de părere Ana Severin, team-leadera proiectului.

Spre exemplu, Studiul de cartografiere al OSC-urilor din Republica Moldova, cercetare demarată de organizațiile partenere ale proiectului în anul 2019, susține că majoritatea OSC cartografiate au fost dependente de proiectele/granturile oferite de donatorii internaționali. Chiar dacă acest fenomen generează dificultăți în ceea ce privește sustenabilitatea financiară a organizațiilor, totodată reprezintă o oportunitate de fortificare a capacităților instituționale, dar și de a contribui la rezolvarea problemelor comunităților.

O altă cercetare a proiectului a urmărit dinamica de Acceptare a recomandărilor de politici ale OCS-urilor în procesul general de luare a deciziilor. Acest studiu a cuprins perioada anilor 2020-2021 și a scos în evidență tendințe pozitive la capitolul calitatea și intensitatea colaborării între OSC și APL.

„Direct sau indirect, 10 mii de oameni au beneficiat din urma acestui proiect. Unele organizații au învățat cum să scrie mai bine un proiect, pentru că toți cei care au depus au făcut un efort de a obține oportunitatea. Asta înseamnă că societatea civilă a devenit mai puternică și asta e foarte important pentru noi, de a susține Republica Moldova în transformarea sa democratică”, a declarat în cadrul evenimentului Janis Mazeiks, Șeful Delegației UE în Republica Moldova.

Proiectul „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova” a fost implementat, în parteneriat cu Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, Asociația pentru Democrație Participativă „ADEPT”, Asociația pentru Politica Externă și Asociația Obștească Centrul European Pro-Europa din Comrat.   

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.