Victorie importantă! Radu Albot s-a calificat în turul doi de la Wimbledon. L-a învins pe numărul 12 mondial, Pablo Carreno Busta

Moldoveanul Radu Albot, numărul 98 în clasamentul ATP, l-a învins pe numărul 12 mondial, spaniolul Pablo Carreno Busta, scor 3-6, 6-0, 6-7, 6-2, 6-1 în turul întâi de la Wimbledon.

Radu Albot a debutat ieri la turneul de Grand Slam de la Wimbledon, însă partida a fost întreruptă în setul al cincilea, din cauza întunericului.

În turul doi, tenismanul moldovean îl va întâlni pe Aljaz Bedene, numărul 71 în clasamentul ATP.

Cel mai bun jucător de tenis moldovean ocupă la moment locul 98 în clasamentul internațional ATP. În acest an, Radu Albot a jucat în prima rundă la Australian Open și în a doua rundă la Roland Garros. Cel mai bun rezultat al sportivului moldovean la turneele de Grand Slam este calificarea în runda a treia a US Open 2017.

Cel de-al treilea Mare Șlem al anului Wimbledon se desfășoară în perioada 25 iunie – 15 iulie 2018, în capitala Marii Britanii, Londra.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.