Ex-premierul Republicii Moldova, Valeriu Sțreleț, a participat astăzi la o discuție organizată de “Tinerii Tehnocrați”. În cadrul discuțiilor, Streleț s-a referit la mai multe aspecte ale perioadei când ocupa funcția de prim-ministru, la discuțiile din cadrul AIE și mai ales la relația liberal-democraților cu PDM.
Potrivit lui Streleț, perspectiva ca în Republica Moldova să apară un sistem bipolar, unde va alterna stânga și dreapta, este una foarte îndepărtată și nu poate apărea decât peste câteva decenii. Iată de ce liberal-democratul consideră că este foarte important de a realiza reforme, însă democrații sunt cei care pun bețe în roate.
“PD este controlat de o singură persoană, și asta e evident, chiar dacă această persoană nu mai are funcție de partid. Democrații și-au simțit amenințate pozițiile pe care le-au obținut cu atâta muncă. Asta a dus la demisia guvernului”, a declarat ex-premierul.
De asemenea, Valeriu Streleț îi vede ca responsabili pe democrați pentru demisia guvernatorului BNM, Dorin Drăguțan. Potrivit acestuia, Drăguțan ar fi avut o întrevedere cu speaker-ul Adrian Candu în ajunul demisiei sale și a vizitei FMI în Moldova. Asta deoarece, susține Streleț, “acordul cu FMI presupune reforme, depolitizarea unor instituții, ceea ce nu era pe placul PDM”.
Referindu-se la eventuala restructurare a partidului, liberal-democratul a declarat că încă nu există o decizie privind organizarea unui congres, însă ea se impune. Întrebat despre Maia Sandu, acesta și-a reconfirmat susținerea sa și a partidului său față de implicarea ei în politică și în activitățile de partid.
I-am promis doamnei Maia Sandu că nu voi vehicula cu numele ei în public, însă are toată susținerea din partea noastră în caz că va dori să revină și participe la discuțiile interne. La moment, încă evaluează, încă meditează. Noi vom face schimbări nu doar ca să fim simpatici pentru Maia, însă și pentru noi.
Puteți accesa un album de fotografii de la eveniment pe pagina noastră Facebook.
//
Ex-premierul Valeriu Streleț, invitat la “Adevăr sau Provocare”, organizat de Tinerii Tehnocrați.
Posted by Moldova on Friday, November 6, 2015