Valabilitatea pașapoartelor ar putea fi extinsă cu trei ani, iar grupa sangvină și naționalitatea ar putea fi excluse

Valabilitatea pașapoartelor ar putea fi extinsă cu trei ani, până la 10 ani, iar grupa sangvină și noțiunea de naționalitate ar putea fi excluse din actele de identitate. Prevederile se regăsesc într-un document de modificare a Legii privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte.

O altă modificare se referă la faptul că părinții sau reprezentanții minorilor nu vor mai semna în pașapoartele copiilor, care au împlinit 14 ani, scrie bizlaw.md.

În proiect se menţionează că în prezent tehnologiile de înscriere și citire a datelor ce se conțin în mediul de stocare electronică a datelor au avansat esențial și asigură un nivel sporit de securitate a datelor cu caracter personal. Din aceste considerente, se propune extinderea termenului de valabilitate al pașaportului de la 7 la 10 ani pentru persoanele cu vârsta peste 16 ani.

Totodată, pentru corelarea cu prevederile Legii privind actele de stare civilă, care operează cu termenul ”naționalitate” în sens de apartentență etnică, se propune excluderea cuvântului ”naționalitate” la art. 2 alin. (7), care este utilizat cu sensul de cetățenie și are caracter confuz.

Cât priveşte excluderea mențiunii privind grupa sangvină din buletinul de identitate și din pașaportul cetățeanului, din cel diplomatic și din cel de serviciu, autorii spun că grupa sangvină nu este un identificator unic al persoanei, deoarece aceeași grupă sangvină o poate avea mai multe persoane.

În plus, informația despre grupa sangvină de pe actul de identitate nu întotdeauna este un element definitoriu de stabilire a corelației fiabile dintre deținătorul actului de identitate și grupa sangvină propriu-zisă.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.