Uzina de ţevi Protos a investit şapte milioane de lei într-o linie nouă de producere

Uzina de ţevi din oţel Protos din Făleşti, membră a grupului Orvento Metal, a investit şapte milioane de lei (circa 538,5 mii USD) în achiziţia unei noi linii de producere a ţevilor, care va fi dată în exploatare pe 30 noiembrie.

Costul liniei este de 310 mii USD, iar pentru montarea acesteia au mai fost cheltuite 100 mii USD, a precizat pentru BASA-press Pavel Ivanciuc, director general al uzinei. Investiţia a fost posibilă în urma contractării unui credit de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Protos va restitui creditul BERD în următorii cinci ani.

Managerul Protos a precizat că noua instalaţie va produce ţevi cu diametru între 6 şi 40 de milimetri, iar capacitatea de producere a liniei se ridică la două mii tone de ţevi anual.

Protos anticipează pentru acest an vânzări de 50 mln lei, în creştere cu 70% faţă de anul trecut, pe fondul avansului similar în industria construcţiilor. Principalul acţionar al Protos este compania Orvento Metal, ce a procurat de la stat pachetul de acţiuni de 99% în ianuarie 1999 în cadrul unui concurs investiţional. // BASA-Press

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare