Unul dintre cei mai cunoscuți preoți din Moldova își închide conturile pe rețelele de socializare. Reacția internauților

Unul dintre cei mai cunoscuți preoți din Moldova, Maxim Melinti, a anunțat astăzi că își închide conturile pe rețelele de socializare.

Potrivit unui mesaj publica pe Facebook decizia a fost luată în urma multiplelor insultări, calomnii și atacuri în public și în privat la adresa sa și a familiei sale.

„Dragi oponenți, de acum nu vă mai chinuiți să-mi numărați like-uri, nu-mi căutați greșelile gramatice sau de ordin profesional. Dragi prieteni și prietene, de acum mă puteți vedea sau auzi doar pe viu, în biserică, în sat, în stradă și prin oraș. Binecuvântarea Domnului să fie mereu peste noi! PAX VOBIS!”, se arată în mesajul preotului.

Imediat după acesta, internauții au lansat zeci de mesaje de încurajare, în care își exprimă regretul față de decizia preotului Melinti.

Reamintim că în anul 2017, preotul Maxim Melinti a fost premiat de ONU Moldova pentru o abordare incluzivă și răsturnarea stereotipurilor în slujirea cotidiană. În luna mai 2018, însă mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Vladimir, a emis ieri un decret prin care îl oprește pe Protoiereul Maxim Melinti „de a săvârși cele Sfinte fără dreptul de a oferi binecuvântări și de a purta crucea pectorală” până se pocăiește deplin în mod public.

Motivul care a stat la baza deciziei ar fi acțiunile „de promovare și încurajare a minorităților sexuale”.

Ulterior, mai mulți enoriași, membri ai Parohiei „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Ghidighici, și-au declarat nemulțumirea față de decizia Mitropoliei. Aceștia au scris o petiție în susținerea preotului.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.