Uniunea Europeană a finanțat renovarea școlilor de șah la Râbnița și Rezina

Copii din Rîbnița și Rezina își dezvoltă gândirea analitică la școlile de șah, renovate de UE. Cele două instituții au fost modernizate grație unui proiect unic „Șahul fără frontiere”, implementat de Federația de Șah a Moldovei.

Investiția Uniunii Europene în acest proiect se ridică la 110 mii euro și a fost acordată în cadrul Programului „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD.

Duminică, școlile au găzduit turnee cu participarea copiilor de pe ambele maluri ale Nistrului și au fost vizitate de reprezentanții UE și PNUD.

Școala de șah din Rezina activează în incinta Liceului Teoretic „Alexandru cel Bun”, instituție în care învață peste 900 de copii. Deschiderea școlii de șah a fost mult așteptată de copii și părinți. Numărul de solicitări era mare, însă instituția nu dispunea de un spațiu amenajat și nici de cadre.

„Vă felicit pentru că ați ales să jucați șah! Șahul nu este doar un joc distractiv – este, de asemenea, un exercițiu excelent pentru a vă ajuta creierul să se dezvolte și pentru a cultiva o serie de alte abilități importante, care vă vor ajuta mai târziu în viață”, a spus Stefan Liller, reprezentant permanent adjunct UNDP Moldova.

Școala de șah din Râbnița crește campioni europeni. Ilia Martinovici, deținătorul titlului de campion european în 2015, este unul dintre discipolii săi.

Ca și toți elevii și antrenorii, tânărul este încântat de felul în care arată acum școala. Acum un an, un antrenament însemna frig pe timp de iarnă, sau zăpușeală – vara.

Ambele școli au fost reparate, dotate cu mobilier, echipament și manuale de specialitate. Acestea sunt accesibile pentru persoanele cu nevoie speciale. Lecțiile de șah sunt gratuite. Antrenori au beneficiat de instruiri specializate.

„Este un proiect unic și ne bucurăm că am beneficiat de sprijin european pentru a-l realiza. Ambele centre pot găzdui competiții de nivel național. Sunt sigur că prin competițiile comune vom spori încrederea între cele două maluri ale Nistrului”, a spus Serghei Bargan, reprezentantul Federația de Șah a Moldovei.

Școlile de șah din Rezina și Râbnița se numără printre cele 80 de obiecte de infrastructură renovate prin intermediul Programului finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD Moldova.

Programul contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru prin implicarea liderilor locali în proiecte comune.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.