Ungaria, în continuare pe locul 5 în lume la sinucideri

Ungaria se menţine, pentru al cincilea an, pe locul 5 în lume în ce priveşte rata sinuciderilor, notează cotidianul Nepszabadsag în ediţia de marţi, citând date ale Biroului central de statistică.

In fiecare an, în Ungaria se înregistrează circa 2400-2500 de sinucideri, o tendinţă de scădere fiind consemnată între 1987 şi 2006.

Anul în care au avut loc cele mai multe sinucideri a fost 1983, când aproape 5.000 de unguri şi-au luat viaţa.

Scăderea bruscă a numărului de sinucideri în 1987-1988 trebuie pusă pe seama speranţelor şi aşteptărilor din societatea ungară, care nu s-au concretizat însă între timp, susţine psihiatrul Tamas Zonda.

Directorul Institutului naţional de psihiatrie, Attila Nemeth, afirmă că stagnarea numărului de sinucideri începe să se transforme într-o creştere. "Avem acum mai multe internări în spitale din cauza tentativelor de sinucidere, iar aceasta merge de obicei în paralel cu o creştere a numărului de sinucideri ‘finalizate’", explică Nemeth.

În Ungaria consumul de alcool pe cap de locuitor este încă foarte ridicat, fenomen aflat în legătură cu depresia, mai spune Nemeth, precizând totuşi că se constată o tendinţă de creştere a consumului de bere şi vin în detrimentul băuturilor spirtoase.

Un alt factor de risc este rata înaltă a sinuciderilor în rândul vârstnicilor, ceea ce sugerează probleme în sistemul de asistenţă socială, afirmă psihiatrul citat de Nepszabadsag.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.