De Constantin Tănase
Acum, la răscrucea dintre ani, analiştii se întrec în a da o definiţie anului care s-a scurs şi în a identifica cel mai important eveniment politic al anului 2009. Iată doar câteva dintre aceste definiţii. 2009 a fost „o tornadă venită din senin", „anul prăbuşirii irevocabile a regimului Voronin", „anul încheierii dictaturii comuniste", „anul spargerii monopolului politic al PCRM", „anul revoluţiei tinerilor de pe 7 aprilie", „anul revoluţiei pietrelor".
Nu mă voi aventura să intru în această competiţie a definiţiilor, deoarece suntem încă prea aproape de aceste evenimente şi doar îndepărtarea în timp de ele, doar istoria le va aşeza pe toate la locul său. Aceasta pe de o parte. Pe de alta, trebuie să realizăm că procesele începute în 2009 încă nu s-au încheiat; nimic din ceea ce s-a început în 2009 nu a fost dus la un sfârşit irevocabil, de aceea a defini, de exemplu anul 2009 drept „anul prăbuşirii irevocabile a regimului Voronin" nu e numai incorect, ci şi periculos: atâta timp cât sistemul creat de regimul Voronin nu e distrus, nu avem dreptul să afirmăm că regimul Voronin s-a prăbuşit, şi încă irevocabil. Noi ne-am mai alimentat cu această iluzie în deceniul trecut, când am crezut că comunismul a fost îngropat pentru totdeauna sub dărâmăturile istoriei.
Aşi remarca în continuare câteva evenimente care ar trebui sa încapă în topurile tuturor analiştilor: moartea marelui poet Gr. Vieru, neacordarea „votului de aur" comuniştilor pe trei iunie, neaccederea PPCD-ului lui Roşca în parlament, plecarea lui Lupu din PCRM, constituirea AIE, resertarea relaţiilor cu România, formarea guvernului Filat, alegerea lui M. Ghimpu în funcţiile de spicher şi şef interimar al statului, demiterea conducerii TVM.
Dintre toate acestea aş remarca în primul rând aşa-zisul „vot de aur" şi dispariţia lui I. Roşca din viaţa politică. Din punct de vedere politic şi moral între „votul de aur" (nealegerea unui preşedinte comunist în două scrutine parlamentare – al doilea pe trei iunie) şi dispariţia PPCD-ului şi a lui Roşca din viaţa politică (activă) există o legătură foarte strânsă. „Votul de aur" a fost testul politic pe care l-a trecut noua elită politică la disciplina moralitate şi responsabilitate faţă de electorat. „Frica păzeşte bostănăria" spune un proverb, de aceea „votul de aur" a mai însemnat şi frica noii elite politice de a repeta destinul politic al lui Roşca şi al partidului acestuia. Nu a existat până în prezent un alt om politic moldovean care să fie detestat şi urât atât de adânc ca Roşca. Roşca a devenit simbolul imoralităţii şi iresponsabilităţii politice, simbolul răului politic suprem. Atâta a făcut bun Roşca în viaţa sa politică – a creat un precedent atât de odios sub aspect moral încât nimeni nu mai riscă să-l repete. Prin imoralitatea ei odioasă, coaliţia cu Voronin l-a transformat pe Roşca într-o nălucă Năluca lui Roşca, aidoma umbrei tatălui lui Hamlet, pluteşte deasupra electoratului şi a partidelor politice de la noi.
„Votul de aur" a fost şi o consecinţă a revoluţiei din 7 aprilie. (Apropo, denumirea evenimentului care s-a produs pe 7 aprilie merită o discuţie aparte). După evenimentul din 7 aprilie nici un politician normal nu se mai putea juca cu focul. Noua elită parlamentară se afla strânsă între umbra sinistră a lui Roşca şi umbra luminoasă a tânărului Valeriu Boboc, ucis de hunta lui Papuc. De acum înainte clasa politică naţională va fi mereu urmărită şi flancată de aceste două umbre.
În linii mari, la modul general se poate spune că 2009 a fost anul înlăturării de la putere a PCRM. Cu precizarea de principiu: DE la puterea centrală. PCRM a fost înlăturat de la conducerea R. Moldova, dar nu a fost distrus sistemul comunist creat de acest partid. Comunismul, în varianta lui Voronin, nu mai este o ideologie, ci o boală,, un fel de gripă pandemica: nefiind tratată la timp, omoară o societate. Concluziile optimiste despre aceea că anul 2009 a fost „anul prăbuşirii irevocabile a regimului Voronin" mă îngrijorează. Voronin a plecat, dar regimul creat de el a rămas. Iată de ce, pentru a termina pe o notă mai umoristică, îl parafrazez pe celebrul Mark Twain: zvonurile despre moartea regimului comunist sunt exagerate. Din păcate. Şi iată de ce, în aşa-zisul „mesaj de felicitare" transmis la NIT (în limba rusă) cu câteva minute înainte de Anul NOU ora Moscovei, V. Voronin a rostit o frază care denotă că regimul comunist nu recunoaşte actuala putere constituţională se pregăteşte de revanşă şi proclamă anul 2010 , citez, „anul eliberării". Dacă anul 2009 a fost pentru Voronin „anul apărării Patriei" – şi deoarece n-au putut-o „apăra"! – , 2010 e proclamat de către comunişti anul „eliberării Patriei". Într-un cuvânt, comunismul în Moldova nu a murit şi războiul continuă. Un război pe care noi nu l-am dorit, nu l-am provocat, dar suntem obligaţi de istorie să nu-l pierdem. Vom avea atâta răbdare, credinţă şi înţelepciune ca să-l câştigăm?
