Un viitor mai confortabil, construit de Guvernul României, pentru copiii din Sipoteni

Copiii din satul Sipoteni, r. Călărași, au o grădiniță modernă și confortabilă, unde să se simtă bine și în siguranță. Grădinița a fost renovată în cadrul „Programului de asistenţă tehnică şi financiară acordată de Guvernul României pentru instituţiile preşcolare din Republica Moldova”, gestionat de Fondul de Investiții Sociale din Moldova.

Din fondurile oferite de Guvernul României, grădinița din satul Sipoteni a beneficiat de 9 352 865 lei, mijloacele financiare alocate începând cu anul 2014.
La grădinița nr 3. au fost efectuate lucrări de reparație capitală a acoperișului, au fost instalate uși şi ferestre noi, au fost efectuate lucrări de reparaţie pe interior şi exterior (inclusiv termoizolarea clădirii), a fost montat un nou sistem de încălzire, dar şi sistemul de apă și canalizare, s-au efectuat lucrări de amenajare a terenului adiacent, lucrări de instalare de sisteme de iluminare exterioară, s-a procurat mobilier. Totodată, din aceste mijloace a fost construit un drum de acces spre grădiniță, cu o lungime de 280m.

Menționăm că, pentru renovarea și dotarea grădinițelor din R. Moldova, Guvernul României a alocat 26 de milioane de euro. De aceste fonduri au beneficiat 933 de grădiniţe din R. Moldova. Grantul oferit de Guvernul României este gestionat de Fondul de Investiţii Sociale din Moldova (FISM). FISM este o instituție creată acum 20 de ani cu suportul Băncii Mondiale și al țărilor donatoare cu scopul de a contribui la dezvoltarea R. Moldova prin gestionarea asistenței externe.

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.