Un tânăr moldovean se legitima în Germania cu buletin românesc falsificat. Ce a pățit

PE SCURT

Un tânăr moldovean este cercetat de către polițiștii de frontieră, după ce în borseta sa a fost descoperită o carte de identitate românească falsificată. În baza acestui document, cetățeanul se legitima în Germania, la locul de muncă.

Posesorul buletinului, locuitor al satului Cîzlar, raionul Leova, a comunicat că nu știa despre falsul actului, dar a recunoscut că l-a perfectat acum un an în Germania, contra sumei de 300 de euro, prin intermediul unui cetățean român.

PE LUNG

Incidentul a fost semnalat în punctul de trecere Cahul în după amiaza zilei de ieri, când în calitate de pasager al unui autoturism de rută ocazională Moldova-Germania, pe sensul de ieșire din țară, s-a prezentat tânărul de 21 de ani.

Acesta s-a legitimat cu pașaportul eliberat de autoritățile naționale.

Deoarece au apărut suspiciuni în urma unei discuții privind scopul călătoriei, dar și în baza analizei de risc, s-a luat decizia suplimentării controlului de frontieră.

Drept urmare, poliţiştii de frontieră au depistat în borseta tânărului o carte de identitate românească, eliberată pe numele acestuia. Din primele cercetări, în document au fost identificate mai multe elemente definitorii care nu corespund unui act autentic.

Conform procedurilor legale, documentul a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei.

Tânărul moldovean și-a continuat călătoria, însă cu condiția revenirii în țară în timpul apropiat și cooperării cu oamenii legii pentru elucidarea cazului.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.