Un tânăr de 17 ani s-a pornit în Ucraina cu pașaportul fratelui său. Ce l-a dat de gol

PE SCURT

Un tânăr de 17 ani a încercat să traverseze frontiera de stat cu pașaportul fratelui mai mare, însă înfățișarea l-a dat de gol.

Intențiile sale au fost deconspirate de către polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Criva-Mamaliga.

PE LUNG

Potrivit Poliției de frontieră, la controlul de frontieră s-a apropiat un tânăr, care a prezentat actele necesare pentru autorizarea trecerii frontierei de stat. În timpul verificării, polițiștii de frontieră au observat un comportament nesigur la persoana în cauză.

Conform datelor din pașaport persoana aflată în punctul de trecere arăta mult mai tânără decât vârsta înscrisă în document.

În cadrul discuțiilor, tânărul a recunoscut că de fapt are 17 ani, iar pașaportul aparține fratelui mai mare. Prin urmare, polițiștii de frontieră au luat legătura cu fratele acestuia, care a și confirmat că pașaportul îi aparține.

Pe faptul dat a fost pornită o cauză penală privind trecerea ilegală a frontierei de stat, care prevede o amendă în mărime de 37.500 lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.