Un procuror din Cimișlia a examinat cinci plângeri depuse împotriva angajatorului soţiei sale. Ce riscă acesta

PE SCURT

Valerian Botezatu, procuror în procuratura raionului Cimișlia, a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese.

Aceasta după ce a examinat plângerile depuse împotriva notarului, la care soția sa este angajată în funcție de contabil, anunță Autoritatea Naţională de Integritate.

În urma examinării sesizărilor, procurorul le-a respins, catalogându-le ca fiind inadmisibile sau nefondate.

PE LUNG

Autoritatea Naţională de Integritate a precizat că, în prima jumătate a anului 2018, procurorul Valerian Botezatu a primit cinci plângeri din partea unei persoane fizice, potrivit cărora notarul ar fi întreprins unele abuzuri și acțiuni ilegale în activitatea sa.

Potrivit legislației în vigoare, Valerian Botezatu era obligat să informeze în termen de trei zile procurorul ierarhic superior despre conflictul de interese în care se afla la moment.

De asemenea, acesta urma să soluționeze conflictul de interese real în care s-a aflat de fiecare dată când a luat anumite decizii în ceea ce privește plângerile împotriva angajatorului soției, parvenite în adresa sa.

ANI a precizat că va solicita încetarea raporturilor de serviciu ale procurorului, cu aplicarea interdicției de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică pentru o perioadă de 3 ani.

Valerian Botezatu a fost informat despre declanșarea procedurii de control, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază, în exercitarea dreptului la apărare.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.