Un motociclist din Polonia, care a venit în R.Moldova, avea două permise false. Pe unul l-a procurat dintr-un magazin de suveniruri

PE SCURT

Un cetățean al Poloniei este cercetat de polițiștii de frontieră din Republica Moldova, după ce a prezentat la controlul de frontieră două permise de conducere falsificate. Unul ar fi fost eliberat de autoritățile de drept ale Marii Britanie, iar altul de cele ale Poloniei.

După ce s-a depistat falsurile, bărbatul a recunoscut că unul din documente l-a procurat de la un magazin specializat de suveniruri din Polonia, iar celălalt l-a confecționat singur utilizând o imprimantă color.

PE LUNG

Poliția de Frontieră a precizat că incidentul a fost înregistrat de către polițiștii de frontieră din punctul de trecere Giurgiulești – Reni.

Pe sensul de intrare în țară, la linia de control s-a apropiat un grup de motocicliști pentru a le fi autorizată traversarea în scop turistic. La ghidonul unei motocicletă de model BMW se afla cetățeanul Poloniei.

Fiindu-i solicitat să prezinte actele ce atestă dreptul de a conduce mijlocul de transport, ultimul a oferit un permis de conducere caracteristic celor eliberate de instituția de drept din Anglia.

În timpul verificării au apărut suspiciuni referitor la autenticitatea actului și anume lipsa elementelor de protecție a indicat nevalidarea acestuia.

Conducătorul auto a mai prezentat un alt permis de conducere de tip vechi, care ar fi eliberat de către autoritatea Poloneză. Cu ajutorul tehnicii din dotare și acesta s-a constatat a fi neveridic.

Actele în cauză au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei tehnico-judiciare, iar polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD continuă cercetările pe faptul săvârșirii infracțiunii de fals în actele oficiale.

Conducătorul motocicletei a fost înlăturat de la ghidonul motocicletei. El și-a continuat deplasarea în calitate de pasager, conducerea motocicletei fiind preluată de un prieten de al său din grupul de motocicliști care poseda actul necesar autentic ce atestă dreptul de conducere a motocicletelor.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.