Un grup de moldoveni a transformat zborul cu parapanta in sport de performanta

in ultimii ani, in lume, in special, in tarile mai avansate din punct de vedere economic, practicarea de catre tineri a sporturilor la extrem a devenit o moda. Unii prefera sa cucereasca munte dupa munte, altii noi adincimi (fara echipament special), unii sa se arunce de la inaltime, iar altii sa zboare cu parapanta. Unii practica astfel de activitati ocazional, pentru a obtine doza dorita de adrenalina in singe, in timp ce altii reusesc sa transforme extreem-ul intr-un adevarat sport de performanta. Un asemenea sport la extrem este si zborul cu parapanta, care, spre deosebire de alte tari, in Republica Moldova abia incepe sa fie popularizat.

Parapantismul a aparut in lume acum 20 de ani. in tarile Europei de Vest, acesta este foarte popular, aici fiind chiar organizate diferite competitii si festivaluri la care participa amatorii si sportivii de performanta, cu scopul de a face schimb de experienta.

in Republica Moldova, parapantismul a inceput sa fie practicat acum 15 ani, de catre un grup de tineri, condus de Vasile Fronea. Pentru zborurile pe care le organizau acestia in zona Orheiului Vechi, la inceput erau utilizate parapante mult mai primitive. in prezent, pentru aproximativ 50 de persoane, acest sport a devenit un hobby, iar pentru 5-10 persoane – un sport de performanta. Parapanta este un dispozitiv de zbor fara motor, format dintr-o pinza de matase, de dimensiuni mari si forma ovala, cu un sistem de suspensie si cadrul in care se instaleaza pilotul. Spre deosebire de parasuta, dar si de deltaplan, parapanta are si doua minere cu care poate fi dirijata, astfel incit pilotul sa controleze directia zborului si, totodata, sa poata anticipa aterizarea. in plus, aceasta are un altimetru, care se fixeaza la picior si care indica viteza si inaltimea zborului.

Parapantistii spun ca parapanta este un inlocuitor al deltaplanului, dar mult mai comod si mai sigur. Ei afirma ca, in timp ce deltaplanul cintareste 60 kilograme, fiind mai dificil de transportat si de asamblat, parapanta este mult mai usoara, avind o greutate de 15 kilograme, putind fi transportata in rucsac si asamblata in cinci minute.

Recordul Republicii Moldova pentru zborul cu parapanta constituie 85 kilometri

in 1996, in Republica Moldova a fost infiintat un club sportiv, iar acum patru ani – Federatia de parapantism din Republica Moldova, care intruneste mai multi piloti si de asemenea, amatori ai zborului cu parapanta. Potrivit presedintelui federatiei, Alexandru Cojocari, membrii organizatiei participa la diferite competitii de peste hotare, prin intermediul carora reusesc sa faca schimb de experienta cu sportivii straini. De asemenea, ei organizeaza ore pentru pregatirea pilotilor. „Pina acum, sportivii nostri au participat la competitii in Rominia, Ucraina, Bulgaria, Turcia, Slovacia, Slovenia si chiar Africa de Sud. Aceste competitii sunt organizate nu atit cu scopul de a obtine performante sau premii, ci, pur si simplu, de a realiza un schimb de experienta intre participanti”, ne-a spus Alexandru Cojocari. Potrivit sursei citate, doritorii de a practica acest sport pot beneficia de cursurile instructorilor federatiei, a caror durata este de sase luni. Un simplu zbor pentru distractie cu parapanta, cu o durata de 20 minute, costa 10 euro. intregul curs, insa, costa 150 euro. „Tinerii care vor sa urmeze aceste cursuri, dar care nu au echipament pot beneficia de echipamentul nostru pe toata durata acestora, dar, mai tirziu, vor trebui sa-l cumpere de sine statator. in acelasi timp, pentru amatorii de zboruri cu parapanta, care nu au timp pentru a frecventa cursurile de instruire, exista alte facilitati. Acestia pot zbura cu dubla parapanta, care presupune zbor impreuna cu instructorul-pilot. in Republica Moldova este mai dificil de procurat un echipament pentru zborul cu parapanta, deoarece ele nu se confectioneaza aici. Echipamentul nostru este cumparat de peste hotare. Uneori, cumparam echipament la mina a doua. in Moldova sunt citeva firme care importa doar anumite piese din echipamentul pentru zborul cu parapanta. Astfel, de multe ori cumparam unele piese de aici, iar altele de peste hotare – Ucraina sau Rominia – si, astfel, reusim sa reinnoim echipamentul pentru zbor”, a precizat presedintele federatiei.

Reprezentantii acestei organizatii afirma ca zborul cu parapanta este un sport foarte simplu. Se poate zbura la inaltimi mari, desi pentru asta este nevoie de aproape trei ani de antrenament. „Zborul cu parapanta nu este chiar atit de periculos cum cred unii. Se mai intimpla accidente, dar asta numai din cauza neatentiei celor care participa la zbor. Trebuie sa stii cum sa conduci o parapanta, astfel incit, la aterizare, sa nu dai intr-un copac sau in stilp. De asemenea, pentru zborul cu parapanta este nevoie ca vintul sa fie linistit, in nici un caz turbulent. Daca, in timpul zborului, parapanta este prinsa de curentii de aer cald, atunci se poate zbura la inaltimi destul de mari – pina la 3 kilometri. Amatorii care nu au experienta reusesc, de obicei, sa zboare la o inaltime de 200 metri, ceea ce este destul de bine. Recordul Republicii Moldova, de exemplu, a fost inregistrat de un zbor la o distanta de 85 kilometri”, a mai precizat Alexandru Cojocari.

Potrivit lui, cele mai potrivite terenuri de unde sunt initiate zborurile sunt cele din zona Orheiului Vechi, pe malul Nistrului, in special, in satul Molovata. De asemenea, un teren propice este raionul Anenii Noi, satul Troita. Alte locuri prielnice pentru zborul cu parapanta se afla in nordul Moldovei, la Soroca, doar ca, atit pentru amatori, cit si pentru sportivii de performanta, deplasarea in acele locuri este mult mai dificila. // Lilia Zaharia

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.