Un cuplu de moldoveni, găsiți morți într-o localitate din Italia. Ce a constatat Poliția

PE SCURT

Un cuplu de moldoveni, un bărbat de 47 de ani și o femeie de 42 ani, au fost găsiți morți ieri seara târziu într-o suburbie din Pesaro, Italia. Trupul bărbatului a fost găsit spânzurat într-un garaj, în timp ce soția sa a fost găsită moartă în baie cu un prosop în jurul gâtului, probabil sugrumată.

Cei doi au două două fete de 23 ani și respectiv 14 ani. Crima a fost descoperită după ce fetele nu au putut lua legătura cu mama sa și au rugat niște rude s-o viziteze pentru a vedea de ce nu răspunde la apelurile telefonice, scrie presa din Italia. 

PE LUNG

Oamenii legii presupun că bărbatul, din cauza geloziei, și-a ucis soția, iar apoi s-a strangulat. Cei doi erau despărțiți de un an, din cauza că soțul își maltrata soția. Informațiile preliminare arată că bărbatul și-a strangulat fosta soția cu un prosop.

După comiterea crimei, acesta a a ieșit în curte și s-a spânzurat în garaj.

Presa scrie că cele două fiice venise în vacanță în Republica Moldova. Întrucât mama nu răspundea la apelurile telefonice, acestea au rugat doi verișori care sunt stabiliți într-o localitate din apropiere s-o viziteze pentru a vedea dacă aceasta nu avea probleme de sănătate.

Cei doi au intrat în casă și au depistat cadavrul femeii. În baie curgea apa, iar chiuveta era spartă.

Au fost solicitați imediat oamenii legii. Presa scrie că corpul neînsuflețit al bărbatului a fost depistat abia după o jumătate de oră într-un garaj din apropiere.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.