Un cetățean al Olandei, extrădat din Georgia în Republica Moldova. Este urmărit penal de procurori pentru trafic de copii

PE SCURT
Un cetățean al Olandei a fost extrădat din Georgia în Republica Moldova. Acesta este învinuit de trafic de copii, inclusiv pe teritoriul Republicii Moldova, în perioada 2015-2018, în cadrul unei rețele internaționale.

Potrivit procurorilor moldoveni, învinuitul a profitat de situația financiară grea a unor familii dintr-o localitate din sudul republicii, astfel încât să le câștige încrederea. Acesta își selecta copii cu vârsta de până la 14 ani, cărora le oferea bunuri, dar și le facilita financiar participarea la distracții.

PE LUNG

Făptașul, deci, odată ce le-a câștigat încrederea, îi invita pe copii la domiciliul său din aceeași localitate, dar și din România. Acolo, împreună cu alte persoane neidentificate, îi supunea exploatării sexuale necomerciale. Iar așa cum aceștia au devenit dependenți de ajutorul învinuitului, nu percepeau caracterul real al celor întâmplate.

Ca urmare a acțiunilor procurorilor PCCOCS și angajaților Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane făptașul a fost identificat și extrădat din Georgia pe 9 septembrie, unde se afla la momentul acțiunilor procesual penale, pentru a fi deferit justiției.

Cheltuielile de extrădare vor fi încasate din contul persoanei învinuite, dacă va fi găsită vinovată. Pentru infracțiunile de care este învinuit, cetățeanul Olandei riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 15 la 20 ani sau detenție pe viață.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.