Un grav accident s-a produs în dimineața zilei de ieri pe traseul M 21 Chişinău-Dubăsari, în apropiere de satul Goian. Șoferul unui autoturism de model „Toyota Yaris” a rămas blocat între fiarele mașinii după ce s-a tamponat într-o construcție de beton.
Pentru scoaterea lui din mașina avariată a fost necesară intervenția echipei de descarcerare. La fața locului, salvatorii au deblocat bărbatul cu ajutorul echipamentului specializat, fiind ulterior preluat de o echipă de medici la Urgență.
Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale amintește oamenilor să apeleze Serviciul 901 în caz de pericol.