Un avocat a pretins 9 000 de euro de la clientul său! Ce îi promitea în schimb

Un avocat din capitală a fost reţinut aseară de CNA şi procurori anticorupţie, fiind bănuit de trafic de influenţă. Potrivit informațiilor CNA, avocatul ar fi pretins 9000 de euro de la clientul său pentru a-l scăpa de puşcărie, susţinând că ar avea influenţă asupra unor judecători şi altor persoane din instituţiile drept şi că-i poate determina să soluţioneze pozitiv cazul.

Avocatul i-ar fi promis că îi poate convinge pe oamenii legii să claseze dosarul penal împotriva acestuia. Bărbatul era cercetat penal pentru escrocherie şi risca până la 15 ani de închisoare.

Operaţiunea de reţinere a avut loc aseară, în Chişinău. Avocatul a fost reţinut în flagrant după primirea a 3000 de euro de la denunţător. El a fost escortat la CNA şi a fost reţinut pentru 72 de ore.

Dacă va fi găsit vinovat , avocatul riscă amendă de la 3000 la 4000 unităţi convenţionale sau  închisoare de la 2 la 6 ani.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.