Social
Un autocar de pe ruta R.Moldova-Italia, plin cu țigări, reținut la vama Leușeni// VIDEO

PE SCURT
133 900 de țigarete au fost depistate de vameși în rezervorul improvizat al unui autocar de pe ruta Republica Moldova-Italia.
Cazul a fost înregistrat la ieșire din țară în dimineața de 11 iulie, atunci când, în baza analizei de risc, vameșii au redirecționat spre scanare un autocar marca Scania. Astfel, s-a stabilit prezența unor obiecte străine într-un rezervor improvizat al autocarului.
PE LUNG
Totodată, a fost implicat și câinele specializat al Vămii, care a reacționat la aceleași locuri.
Înurma unor verificări amănunțite, funcționarii vamali au depistat faptul că proprietarul autocarului și-a reutilat mijlocul de transport prin montarea unei construcții sofisticate din punct de vedere tehnic și greu accesibilă, din care au fost extrase 133.900 de țigarete de diverse mărci, cu timbru de acciz al RM.
Țigaretele și autocarul au fost reținute, iar cercetările continuă în vederea atragerii la răspundere conform prevederilor legale a persoanelor vinovate.
Social
Contrabandă cu mărfuri de peste trei milioane lei. Șase indivizi, printre care doi polițiști, arestați// VIDEO

PE SCURT
Serviciul Vamal și procurorii PCCOCS au reținut în flagrant șase indivizi, printre care doi angajați ai subdiviziunilor MAI, membri ai unei grupări criminale specializată în contrabandă cu mărfuri de larg consum în proporții deosebit de mari. În urma mai multor percheziții, a fost ridicată marfă de circa 3 milioane de lei, fără acte de proveniență.
Membrii rețelei infracționale au fost prinși în flagrant în dimineața zilei de 29 august, în urma unei ambuscade organizată de serviciile operative ale Vămii la postul vamal „Leușeni” – pe unde se aștepta că va trecere microbuzul cu marfă de contrabandă.
PE LUNG
Potrivit materialelor cauzei penale, un polițist de frontieră ar fi facilitat introducerea clandestină a mărfurilor pe teritoriul Republicii Moldova, care erau achiziționate de la piața „Dragonul Roșu” din orașul București.
Ulterior, conform unei scheme bine determinate, gruparea criminală tăinuia bunurile în localitățile din apropierea punctelor de trecere a frontierei, pentru ca, mai apoi, să fie transportate spre piețele din capitală în cantități mai mici, cu diverse mijloace de transport, sub protecția unui polițist de patrulare.
Imediat după reținerea grupării, ofițerii subdiviziunilor specializate ale Serviciului Vamal și procurorii PCCOCS au descins la mai multe adrese, efectuând 13 percheziții la domiciliile persoanelor reținute, depozitele clandestine, precum și în punctele comerciale pe care le deținea organizatorul grupării infracționale, de unde au ridicat loturi impunătoare de mărfuri de larg consum, fără acte de proveniență și asupra cărora nu aveau plătite taxe și impozite.
Învinuiții au fost arestați preventiv pe un termen de 10 zile, încheierea instanței de judecată fiind contestată de către procurori. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 10 ani.
Social
Un moldovean, condamnat la doi ani de închisoare în România pentru 36 de pachete de ţigări. Cum a fost prins

PE SCURT
Un bărbat din Republica Moldova a fost găsit vinovat de contrabandă şi condamnat la închisoare cu executare după ce a fost prins că a intrat în România cu 36 de pachete de ţigări fără timbru fiscal.
Sentinţa pronunţată în acest caz de Judecătoria Huşi este una dintre cele mai drastice, raportat la valoarea prejudiciului şi condamnările dispuse în alte cazuri de contrabandă.
PE LUNG
Adevarul.ro scrie că Ivan Diaconu (40 de ani) a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare pentru cele 36 de pachete de ţigări pe care nu le-a declarat în Vama Albiţa. Deşi nu avea antecedente penale şi nici nu a mai fost prins în vamă încălcând dispoziţiile referitoare la introducerea în ţară a produselor accizabile, judecătorii au apreciat că nu are circumstanţe atenuante care să impună o pedeapsă mai blândă.
Bărbatul a fost prins cu ţigările de contrabandă întâmplător. După ce a trecut de controlul vamal fără a declara ţigările, în drumul spre Huşi a scos o parte dintre pachete şi le-a aşezat pe bordul maşinii. Astfel, a atras atenţia unui echipaj de poliţie aflat la un filtru pe Drumul European. În faţa poliţiştilor, a recunoscut că ţigările îi aparţin, fiind fumător. A motivat că lucrează în Germania, unde ţigările sunt foarte scumpe.
Prejudiciul creat statului în acest caz a fost de 458 de lei românești, în timp ce cheltuielile de judecată s-au ridicat la 2 000 de lei. Bărbatul a contestat sentinţa.
Foto: Poză simbol
Social
Focuri de armă la Criva. Patru moldoveni, reținuți în timp ce încercau să transporte peste frontieră 4 500 pachete de țigări

PE SCURT
Patru bărbați au fost reținuți la Criva în timp ce încercau să transporte peste frontieră 4 500 de pachete de țigări. Polițiștii de frontieră din Direcția regională Nord au fost nevoiți să tragă trei focuri de armă cu scop de avertizare, după ce persoanele aflate în zona de frontieră au ignorat somația inspectorilor.
Incidentul a avut loc în acest weekend, iar cercetările continuă și la această oră pentru elucidarea tuturor circumstanțelor.
PE LUNG
Cazul a avut loc în apropierea satului Criva, în jurul orelor 22:30 când au fost observate patru persoane ce se deplasau spre linia de frontieră, având asupra lor câte un colet.
Somați să se oprească, bărbații au neglijat indicațiile polițiștilor de frontieră, încercând să fugă. Cei din urmă au tras trei focuri de armă în plan vertical pentru a stopa și reține intrușii.
La fața locului s-a constatat că coletele erau pline cu cartușe de țigări, în număr de 4 500 de pachete, ulterior acestea au fost ridicate și depozitate în camera de păstrare a corpurilor delicte la SPF Lipcani.
Audiați, nicio persoană nu a dorit să ofere declarații privind fapta comisă.
Polițiștii de frontieră cercetează în continuare cazul sub toate aspectele legale. Dacă se va stabili implicarea și vinovăția acestora, ei riscă o amendă contravențională de 150 u.c. fiecare.