Ultimele privatizări înaintea alegerilor parlamentare. Vezi cât a câştigat statul

Agenţia Proprietăţii Publice (APP) a vândut la finele săptămânii trecute două întreprinderi de stat -„Centrul de Reproducere a Păsărilor – Abaclia” din Basarabeasca şi întreprinderea de stat pentru reparația utilajului energetic „Energoreparații” din Chișinău.

Acestea sunt ultimele privatizări ale statului înaintea scrutinului parlamentar din 30 noiembrie. Ulterior, până la această dată, vor fi organizate doar licitaţii „cu strigare” pentru nişte pachete mai mici de acţiuni ale statului.

Potrivit APP,-„Centrul de Reproducere a Păsărilor – Abaclia” din Basarabeasca a fost vândută unei persoane fizice la preţul de 3 650 000 lei, cu aproximativ 50 mii lei mai mult decât cerea statul.

Întreprinderea de stat pentru reparația utilajului energetic „Energoreparații” din Chișinău a fost vândută unei companii la preţul de 24 150 000 lei.

În general, aceste două întreprinderi au fost privatizate la preţuri mai mari decât preţul iniţial de expunere – cu 200 mii de lei. Prețul integral al bunurilor respective, în valoare de 27,8 mil lei, urmează a fi achitat în bugetul de stat în termen de 30 de zile. Suplimentar, conform legii bugetului de stat, de la fiecare tranzacţie, cumpărătorii achită impozitul privat în mărime de 1%.

În perioada 15-17 octombrie, la Bursa de Valori se vor desfăşura licitaţii “cu strigare” pentru privatizarea pachetelor de acţiuni proprietate publică de stat din 28 societăţi pe acţiuni.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare