Trei polițiști din capitală, reținuți de CNA. Ar fi pretins de la niște tineri 2000 euro pentru a mușamaliza un caz de jaf

Trei angajați ai IP Ciocana au fost reținuți de CNA și procurorii anticorupție, fiind suspectați de corupere pasivă. Oamenii legii ar fi pretins de la trei tineri 2000 de euro pentru a mușamaliza un caz de jaf în care aceștia ar fi fost implicați la finele anului 2018.

Astfel, unul dintre polițiști ar fi luat legătura cu tinerii, anunțându-i că o persoană a depus o plângere pe numele lor la sectorul de poliție și a cerut tragerea la răspundere penală a celor trei pentru faptul că aceștia ar fi deposedat-o de telefonul mobil, în urma unei altercații.

Însă, ca să nu pornească o cauză penală pentru jaf, polițistul le-ar fi sugerat tinerilor că poate soluționa dosarul în schimbul a 2000 de euro.

Cazul a ajuns în atenția CNA, iar în zilele ulterioare a fost pornită urmărirea penală în privința polițiștilor.

Astfel, sub controlul ofițerilor CNA și a procurorilor, au fost transmise mijloacele estorcate în două tranșe – 1500 de euro și 500 de euro. Transmiterea banilor a fost documentată, iar astăzi au fost operate percheziții la cei trei angajați ai Inspectoratului de poliție Ciocana.

În urma acțiunilor de urmărire penală, au fost reținuți un șef de post, un inspector de sector, dar și un ofițer de investigație.

Toți trei sunt reținuți pentru 72 de ore și urmează a fi plasați în izolatorul CNA.

Dacă vor fi găsiți vinovați de comiterea coruperii pasive, polițiștii riscă până la 10 ani de detenție, amendă și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții pe o perioadă de până la 10 ani.

Procuratura anticorupție conduce urmărirea penală.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.