Trei minori din Soroca, cercetați pentru profanarea mormintelor

În dimineaţa zilei de 9 mai, curent, poliția din Soroca a fost contactată de preşedintele Uniunii Evreeşti din orașul Soroca, precum că persoane necunoscute au pătruns pe teritoriul cimitirului evreesc şi au deteriorat 14 morminte.

Au fost stabilite persoanele care au deteriorat aceste morminte. Aceştia, s-au dovedit a fi trei minori de 12 şi respectiv 13 ani, locuitori ai oraşului Soroca.

Fiind audiaţi minorii în prezenţa părinţilor, aceştea au recunoscut că pe 5 mai, curent, au mers în cimitirul evreesc cu scopul de a găsi copaci de cireşi şi de a se juca. Astfel, cei trei minori au deteriorat mai multe morminte din cimitirul evreesc.

În acest caz, părinţilor le-au fost iniţiate o procedură contravenţională pentru “Neîndeplinirea obligaţiilor de întreţinere, de educare şi de instruire a copilului”.

Materialele acumulate referitor la acţiunile minorilor urmează a fi remise după competenţă spre examinare către Procuratura raionului Soroca, unde vor decide dacă va fi pornită sau nu, cauză penală pentru “Profanarea mormintelor”.

Student, jurnalist. Mai multe detalii la nicu.md.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare