Transportul de mărfuri în 2011 s-a majorat

Conform datelor care caracterizează economia în ansamblu a Moldovei și sectorul producției, face parte din domeniile care au contribuit la progresul economic de la noi din țară. Iar de aici și legătura logică, creșterea producției fiind echivalentă cu creșterea exportului .

În anul 2011 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 9843,3 mii tone de mărfuri, volum superior celui înregistrat în anul 2010 cu 16,8%. Parcursul mărfurilor a totalizat 3620,5 mil. tone-km, cu 11,7% mai mare comparativ cu anul 2010.

Chiar dacă la bază sunt aceste cifre optimiste, în luna decembrie 2011, comparativ cu luna noiembrie a aceluiați an, raportul este defavorizat cu circa 29 la sută, ceea ce ar însemna că au fost transportate cu 728,7 mii tone mai puțin, iar comparativ cu aceiași perioadă a anului 2010, raportul a fost mai mic cu 8,4 puncte procentuale.

Ponderi considerabile în volumul total de mărfuri transportate cu transportul auto revin întreprinderilor din municipiile Chişinău (52,3%) şi Bălţi (12,0%), raioanele: Sîngerei (9,7%), Străşeni (4,5%), Anenii Noi (4,1%), Taraclia (2,0%), Căuşeni (1,8%) şi Ialoveni (1,8%).

Cea mai mare parte din producția transportată, în 2011 a fost efectuată cu ajutorul transportului auto.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare