Transportatorii de mărfuri și-ar putea programa traversarea frontierei din a doua jumătate a anului

Transportatorii de mărfuri și-ar putea programa traversarea frontierei începând cu cea de-a doua jumătate a anului curent. Serviciul Vamal inițiază o aplicație în acest sens, cu sprijinul financiar al Programului USAID pentru Reforme Structurale în Moldova (Programul RSM).

La prima etapă, Serviciul Vamal va beneficia de asistența metodologică a unui expert al Programului RSM, care ar urma să stabilească necesitățile tehnice, ajutând și la elaborarea caietului de sarcini.

Principiul de funcționare a noului sistem va fi similar celor aplicate în mai multe state europene.

Mai exact, transportatorii de mărfuri își vor putea rezerva în prealabil timpul de traversare a frontierei, ceea ce va reduce substanțial aglomerările și va fluidiza traficul. Aplicația va putea fi accesată prin intermediul tuturor dispozitivelor electronice disponibile (calculator, tabletă, telefon).

Potrivit înțelegerilor, la prima etapă, sistemul ar urma să fie aplicat, în regim de testare, la posturile „Leușeni” și „Sculeni”, care, actualmente, înregistrează cele mai multe traversări de autocamioane.

În cazul postului vamal „Sculeni”, decizia este determinată și de lucrările de reconstrucție capitală a postului, care vor începe în toamna acestui an.

Prin urmare, aplicarea acestui instrument de fluidizare combinată cu posibilitatea vămuirii în noua zonă de control vamal din apropierea postului, va asigura menținerea unei capacități optime de perfectare a acestuia.

De asemenea, acest concept de gestionare a fluxurilor transfrontaliere urmează a fi propus spre implementare și autorităților omoloage din statele vecine, astfel încât formalitățile să fie accelerate pe ambele părți ale frontierei.

Directorul Serviciului Vamal Vitalie Vrabie le-a mulțumit reprezentanților Programului USAID pentru Reforme Structurale în Moldova pentru sprijinirea continuă a demersurilor întreprinse de Vamă pentru accelerarea tranzitului transfrontalier și facilitarea activității mediului de afaceri.

În acest context, directorul Vămii a menționat și asistența financiară oferită de USAID, prin intermediul aceluiași Program, pentru achiziționarea aplicației TIR-EPD (declararea prealabilă a tranzitului sub acoperirea carnetului TIR), care va deveni în curând funcțională.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare