Tragedie la Nisporeni! Doi maturi și un copil de șase ani, decedați în urma unui incendiu

Un incendiu, izbucnit într-o gospodărie din localitatea Brătuleni, raionul Nisporeni, a răpit viața a doi maturi și a unui copil de șase ani. Tragedia s-a produs în dimineața zilei de marți.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10.00. La fața locului au fost îndreptate trei echipaje de intervenție.

Ajunși la fața locului, pompierii au stabilit că într-o încăpere cu suprafața de 20 metri pătrați un incendiu a mistuit bunurile materiale, iar trei persoane, o femeie de 29 de ani, un bărbat de 40 de ani și un copil de 6 ani sunt decedați și carbonizați.

Potrivit primelor cercetări, focul ar fi izbucnit noaptea, a mocnit, după care s-a stins, dar oamenii din interior nu au reușit să iasă.

La fața locului pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și a cauzei de izbucnire a incendiului lucrează Laboratorul experimental antiincendiar.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.