Chişinău / Moldova.ORG/ — În fiecare an, la 26 iunie, populaţia de pe întreg pământul comemorează ,,Ziua internaţională pentru sprijinirea victimelor torturii”. Cu această ocazie, Mişcarea 7 aprilie a organizat un marş de protest în centrul capitalei, iar, după care, o acţiune teatralizată în Piaţa Marii Adunări Naţionale, îndemnând autorităţile să oprească tortura şi să-i tragă pe torţionari la răspunderea reală.
Totodată, un grup de organizaţii nonguvernamentale, printre care: Amnesty International Moldova, Centrul de reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria” şi „Promo-LEX”, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută cu această ocazie, au menţionat că tortura este o armă folosită pe larg în Republica Moldova. Tratamentul degradant şi inuman la care sunt supuşi deţinuţii din închisori este foarte greu de suportat şi mai rămâne răspândit de larg în ţara noastră dat fiind faptul că organele de drept nu aplică măsuri aspre de pedepsire a torţionarilor, deseori, aplicându-se pedepse simbolice.
Experţii Promo-LEX au menţionat că, în urma unor observaţii efectuate la nivel naţional, astfel de tratament este folosit, pe larg, mai ales în regiunea transnistreană.
,,În regiunea respectivă nu există nici un instrument credibil, legal şi eficient de monitorizare a situaţiei în locurile de detenţie, iar situaţia scapă de sub control din cauza impunităţii persoanelor din acest teritoriu al RM”, a menţionat avocatul Promo-LEX, Alexandru Postică.
Menţionăm că ,,Ziua internaţională pentru sprijinirea victimelor torturii” a luat naştere în urma unei decizii a Adunării Generale a Naţiunilor Unite la propunerea Danemarcei, ţara renumită pentru ajutorarea victimelor torturii. Acum 30 de ani nu existau centre de tratament sau servicii de ajutorare a supravieţuitorilor torturii. Astăzi, există peste 200 de centre şi programe peste tot în lume.
Secretarul General al Naţiunilor Unite în anii 1997-2006, Cofi Anan spunea: "Aceasta este ziua în care ne arătăm respectul faţă de cei care au îndurat inimaginabilul. Este o ocazie ca lumea să condamne ce trebuie condamnat. Este o încercare tardivă de a dedica o zi amintirii şi ajutorării tuturor supravieţuitorilor şi victimelor torturii din întreaga lume".