Tiraspolul initiaza procedura de expropriere pentru doua intreprinderi din regiune

Moldova.ORG — Autoritatea pentru privatizare din regiunea transnistreană a solicitat arbitrajului din Tiraspol desfacerea contractelor de privatizare a Uzinei de extracţie a uleiurilor din Bender şi Uzinei de producere a maşinilor de turnat metale din Tiraspol.

"Întreprinderile nu şi-au onorat angajamentele de privatizare", a declarat ministrul economiei din regiune, Elena Cernenco, citată de presa locală. Ea a comunicat că alte două companii sunt supravegheate de autorităţi pentru abateri de la contractele de privatizare.

Uzina de producere a maşinilor de turnat din Tiraspol a fost vândută în 2005 companiei transnistrene Tirimpex la un preţ de 1,3 mln USD, în timp ce Uzina de extracţie a uleiurilor a fost cumpărată în 2003 de WJ Holding Limited cu 1 mln USD. Ambii investitori şi-au asumat angajamente investiţionale de câteva milioane de dolari.

Autorităţile de la Tiraspol cer desfacerea contractelor în temeiul unei legi adoptate în 2006 de deputaţii din regiune, ce favorizează exproprierea în cazul abaterilor de la contractele de privatizare.

Potrivit legii, "statul transnistrean" este în drept să restituie averea de la proprietarii care nu investesc în fondurile fixe pe un termen mai mare de un an, admit scăderea volumului producţiei până la 40% din momentul privatizării sau reduc cu până la 50% numărul de angajaţi în primii trei ani de la încheierea contractului de privatizare. Tiraspolul va mai putea expropria întreprinderea în cazul în care proprietarul nu reuşeşte să stingă datoria creditoare.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare