Tinerii din Republica Moldova pot aplica pentru burse oferite de Perrotis College din Thessaloniki (Grecia), ramura a American Farm School. Colegiul ofera programe de studii universitare cu durata de trei ani in domeniile agrobusiness-ului international si sistemului agrar si de mediu.
Tinerii pot alege din mai multe specialitati, cum ar fi managementul international in agrobusiness, marketing si management al industriei agroalimentare, agroturism, agricultura de precizie si managementul intretinerii animalelor domestice.
Limba de instruire este engleza, diploma de licenta fiind validata de Universitatea Institutului Wales, Cardiff. Studentii admisi vor fi cazati in caminele de pe teritoriul institutiei si vor avea posibilitatea de a aplica cunostintele in practica in ferma universitatii pe parcursul anului academic. Pe langa aceasta, institutia ofera stagii de practica timp de doua veri in Grecia, Balcani, Europa sau SUA. Cei care vor finisa studiile in cadrul Perrotis College sunt eligibili pentru studii postuniversitare in SUA, Marea Britanie, etc.
In cazul in care nivelul limbii engleze al aplicantului nu corespunde cerintelor procesului academic, studentilor admisi li se vor oferi cursuri intensive de engleza.
Bursele vor fi acordate in baza meritului academic, precum si in baza necesitatii financiare demonstrate de catre aplicant.
Mai multe detalii despre program, criteriile de eligibilitate si de selectie, Perrotis College si eventualele oportunitati de studii si de cariera pot fi gasite pe site-ul colegiului – http://www.afs.edu.gr.//REPORTER.MD