Timp de doua zile granicerii moldoveni au retinut mai mult de 40 persoane

Moldova.ORG — În perioada 30 martie – 1 aprilie curent, pentru comiterea delictelor pe sectorul frontierei de stat au fost reţinute mai mult de 40 persoane, informează Serviciul Grăniceri al R. Moldova.

În punctele de trecere a frontierei a fost stopată trecerea a 7 persoane care intenţionau să se legitimeze cu acte false ori parţial falsificate, precum şi alte tipuri de documente contrafăcute.

De asemenea, în perioada de referinţă, au fost contracarate 3 tentative de trecere a bunurilor peste frontieră. Astfel, pe sectorul moldo-ucrainean al frontierei, dimineaţa, în jurul orei 4.00, au fost reţinuţi doi cetăţeni moldoveni, fără acte de identitate care cu un scuter au încercat să traverseze ilegal graniţa. Cei doi nu deţineau nici actele necesare pentru mijlocul de transport.

În apropierea satului Tudora, colaboratorii Serviciului Grăniceri au reţinut 10 cetăţeni ucraineni cu 5 mijloace de transport care au încălcat frontiera de stat cu scopul practicării pescuitul ilicit pe teritoriul Moldovei. Toate persoanele reţinute sunt locuitori ai oraşului Odesa, cu vârstele cuprinse între 20 şi 59 ani. Delicvenţii au fost transmişi organelor de drept.

Pentru această perioadă s-a stabilit mai mult de 25 mii cetăţeni şi în jur de 6 mii unităţi de transport care au traversat prin punctele de trecere frontiera de stat a R. Moldova.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.