Țigări în valoare de 4000 euro urmau să ajungă din Moldova în UE

Autoritățile de frontieră au oprit două tentative de trecere ilegală a produselor de tutungerie peste frontiera de stat. Produsele urmau să fie comercializate pe piața neagră din UE.

Pe data de 18 august, pe Aeroportul Internațional Chișinău, a reținut un cetățean a Marii Britanii, care a încercat să scoată ilegal din țară 12 600 țigarete cu timbru de acciz al R.M.

Potrivit acestuia, cele 12 600 ţigarete de marca comercială „Marlboro” erau destinate comercializării, valoarea cărora pe piața din UE este estimată la suma de peste 2500 euro.

Pentru ilegalitatea comisă, contravenientul s-a ales cu un proces-verbal şi a achitat o amendă de 3000 lei.

În cel de al doilea caz, angajații biroului vamal Ungheniau descoperit un alt lot de țigarete „RITM”, disimulat în rezervorul pentru păstrarea combustibilului.

Cele 8000 de țigarete au fost depistate într-un autoturism de model „Volkswagen Passat”, înmatriculat în România, la volanul căruia se afla un cetățean moldovean.

Ca și în primul caz, produsele de tutungerie erau destinate comercializării pe piața europeană. Valoarea totală a acestora este aproximată la suma de 1500 euro.

Celălalt făptaș a plătit și el o amendă de 3000 lei.

Student, jurnalist. Mai multe detalii la nicu.md.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.