Taximetriștii au mărit tarifele! Cu cât au crescut preţurile

PE SCURT

Călătoriile cu taxiul vor costa mai scump pentru pasagerii din capitală! Câteva companii care activează în domeniu au majorat recent tarifele. Conform noilor prețuri, o călătorie prin praș pornește de la 27 de lei față de 25 cum era până acum.

Administratorii firmelor de taxi motivează această decizie prin faptul că prețurile la carburanți s-au majorat în luna mai, curent, iar conducătorii taximetrelor activau în pierdere, scrie Autoexpert.md.

PE LUNG

Deocamdată, au crescut doar tarifele pentru pornire şi doar la câteva companii de taxi, fapt confirmat de către unii administratori ai firmelor. Aceştia au precizat că şoferii sunt cei care au insistat asupra acestor majorări.

„Da, partenerii noştri au pornirea 27 de lei. Într-adevăr la partenerii noştri s-au ridicat preţurile. Ieri, alaltaieri s-au ridicat preţurile, la noi, la fel, în curând preţurile vor creşte, în decurs de două, trei zile. Acum nu este rentabil să lucrăm cu aşa preţuri, şoferii noştri nu pot lucra aşa. Noi am ţinut mult timp, am încercat, dar deja nu mai putem lucra cu preţurile vechi”, a menţionat un operator.

Alţi patroni ai firmelor de taxi au precizat, însă, că preţurile la ei au rămas aceleaşi, iar situaţia va rămâne la fel şi în următoarea perioadă, mai scrie sursa citată.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare