Connect with us
"
"

Cultură

Tatiana Țîbuleac a câștigat Premiul Uniunii Europene pentru Literatură pentru romanul „Grădina de sticlă”

Publicat

pe

PE SCURT

Tatiana Țîbuleac a câștigat Premiul Uniunii Europene pentru Literatură cu romanul „Grădina de Sticlă”. Cunoscuta scriitoare a fost nominalizată la concurs din partea României. „Vă mulţumesc tuturor celor care vă bucuraţi împreună cu mine. Un singur premiu, două ţări fericite. Grădina de sticlă este (şi) despre asta!”, a scris Tatiana Ţîbuleac pe pagina ei de Facebook.

Premiul Uniunii Europene pentru Literatură se acordă anual, începând cu anul 2008, unor scriitori contemporani de opere de ficțiune aflați la debut, din fiecare țară participantă la programul Europa Creativă (2014-2020).

PE LUNG

În 2019, din partea României s-au calificat în concurs următorii scriitori:

Augustin Cupşa, Aşa să crească iarba pe noi, Bucharest: Humanitas, 2017
Tudor Ganea, Porci, Iaşi: Polirom, 2018
Alina Pavelescu, Sindromul Stavroghin, Bucharest: Humanitas, 2019
Tatiana Ţibuleac, Grădina de sticlă, Kishinev: Cartier, 2018
Bogdan Alexandru Stănescu, Copilăria lui Kaspar Hauser, Iaşi: Polirom, 2017

Tatiana Țîbuleac s-a născut la 15 octombrie, 1978 la Chișinău, Republica Moldova. Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova. După opt ani de jurnalism la ProTV Chișinău, s-a stabilit la Paris unde lucrează în comunicare.

A debutat cu un volum de proză scurtă, „Fabule moderne”, iar în 2017 a apărut primul său roman, „Vara în care mama a avut ochii verzi”, care mai este numit și cartea adolescenților de astăzi. Romanul a fost tradus în franceză și în spaniolă. „Grădina de Sticlă” este al doilea său roman.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Cultură

Gogol, scriitorul care a trăit 43 de ani cu frica de propriii demonii

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Nicolai Gogol a fost scriitorul care a revoluționat literatura rusă prin operele sale. A relatat perfect realitățile dure din Imperiul Rus, dar asta nu l-a ajutat să-și alunge fricile care-i umbreau viața. 

A fost considerat unul dintre cei mai talentați și misterioși scriitori ruși, care au încercat să lupte cu „demonii” din propriile gânduri. Gogol este numit un „geniu ciudat”, care avea o imaginație teribil de bogată. De obicei, trecea dintr-o extremă în alta. 

Enlarge

rubrica-cine-este
Sursa: teatrulradiofonic

PE LUNG

Nicolai Gogol s-a născut la 1 aprilie 1809. La școală era un copil tăcut, retras, nu se remarca prin anumite abilități. Singurul lucru care-l făcea deosebit erau eseurile pe care le scria pentru gazeta școlii. La vârsta de 19 ani îi este publicat poemul romantic „Hans Küchelgarten”. Însă, recenziile ironice îl întristează și-l fac să retragă din librării exemplarele nevândute și le dă foc.

După absolvirea gimnaziului, însoțit de un prieten, pleacă spre Petersburg. Acolo încearcă să-și găsească un loc de muncă, dar fără succes. Între timp își publică câteva scrieri sub nume inventate. Tot în acea perioadă, Gogol face cunoștință cu Pușkin. Această prietenie îl ajută să-și propulseze operele, pe care le publică în revista „Sovremennik” (Contemporanul), fondată de amicul său poet. Manuscrisele lui prind popularitate și criticii de literatură încep să-l aprecieze. 

Cu toate acestea, tânărul Gogol nu-și găsește liniștea. Suferă de depresie profundă, care-l face tot mai închis, trist și devotat credinței. Credea în existența spiritelor care te urmăresc. Le descria cu lux de amănunte în operele sale sperând că, astfel, va scăpa de ele. Cu același scop vizita deseori mănăstiri, biserici, unde era sfătuit să se pocăiască, pentru a-și găsi liniștea. 

Mereu i-a fost frică de moarte și ce are să urmeze după episodul numit viață. Călătorea mult, „de parcă încerca să fugă înaintea timpului, ca moartea să nu-l prindă și să reușească să se plictisească. Plictiseala poate fi mai groaznică chiar decât moartea”, scria Gogol într-o scrisoare pe care i-a trimis-o mamei sale.

Enlarge

maxresdefault
Sursa: teatrulradiofonic

Scriitorul avea multe obiceiuri și hobby-uri ciudate. Mereu mergea doar pe partea stângă a drumului, adora cărțile minuscule pe care le purta în buzunar. Pe lângă cărți, scriitorul adora dulciurile. Îi plăceau atât de mult dulciurile, încât mereu avea buzunarele pline cu bucățele de zahăr. Scria din picioare și încerca să evite să doarmă pe pat.

„Somnul este o formă modificată a morții”, le spunea el prietenilor.

Această frică s-a născut după ce a văzut cum un prieten bun de al lui a murit din cauza tuberculozei, cât timp Gogol îl veghea. Astfel, cea mai mare a nopții o petrecea pe canapea, fără să meargă la culcare. Peste câțiva ani, Gogol a scris un testament: „Nu-mi îngropați corpul până observați că apar semne clare de descompunere. Menționez acest lucru pentru că am avut mai multe morți clinice, când inima se oprea, pulsul nu se mai simțea… Înțeleg că uneori suntem prea grăbiți și neatenți, dar pentru a evita să fiu îngropat de viu, vin cu această rugăminte”.

Timp de mai mulți ani, a lucrat la cea mai renumită operă a sa „Suflete moarte”. După publicarea primului volum s-a simțit gol în interior. Nu-și putea găsi rostul și liniștea. De aceea, a plecat la Ierusalim, unde s-a rugat mult, dar nu a putut trece de această stare. Tristețea parcă îi este ușor ștearsă de dragostea lui pentru contesa Anna Vielgorskaia pe care o cere în căsătorie, însă, este refuzat. Urmează câțiva ani în care Gogol continuă să scrie mult și să se cufundă și mai mult în depresie. Un preot fanatic îi spune că trebuie să se călugărească, pentru că în caz contrar va fi supus Judecății de Apoi. 

Cu două săptămâni înaintea sfârșitului său, Gogol a început un post istovitor. Mânca foarte rar și foarte puțin și nu dormea aproape deloc. Aproape tot timpul se ruga și plângea. Într-un moment de delir, și-a aruncat pe foc cel de-al doilea volum al romanului „Suflete moarte”, pentru că avea impresia că scrierile sale i-au fost inspirate de demoni. Gogol a murit dimineața, la 2 martie 1852, la vârsta de 43 de ani. El este îngropat în pământul unei mănăstiri.

Citește mai departe

Cultură

Privim în trecut cu Ana Blandiana pentru a găsi soluții pentru prezent și viitor

Publicat

pe

De către

PE SCURT

„Manipulare. Răsturnarea valorilor, dacă se poate de considerat un singur cuvânt. Și demagogie”. Acesta a fost răspunsul renumitei scriitoare Ana Blandiana când a fost rugată de un elev de la Liceul Alexei Mateevici din Căușeni să caracterizeze regimul comunist în trei cuvinte. 

Radio Europa Liberă a dat startul celui de-al doilea sezon al proiectului „Antinostalgia – privind spre viitor”, un proiect în care se privește în trecut pentru a veni cu soluții pentru prezent și viitor. În orașul Căușeni, situat la 80 km de Chișinău, în Sud-estul Republicii Moldova, a avut loc prima dezbatere cu genericul „Și eu am trăit în comunism. Părinți – copii: ce ați făcut, ce am fi făcut?”. Evenimentul i-a avut drept protagoniști pe renumita scriitoare Ana Blandiana și profesorul în științe politice Mark Mazureanu și a fost moderat de Lina Grâu, de la Radio Europa Liberă.

PE LUNG

Viața Anei Blandiana se învârte acum în jurul primului Memorial al Victimelor Comunismului și al Rezistenței din lume a cărei fondatoare este. Memorialul, care este un institut de studiere a crimelor comunismului, are și un spațiu expozițional permanent, întitulat „Memoria ca formă de justiție”. Ideea sub care s-a dezvoltat Memorialul a fost o frază pe care a scris-o într-un ziar german. „Atunci când justiția nu poate fi o formă de memorie, atunci memoria poate fi singură o formă de justiție”, a citat Ana Blandiana în cadrul dezbaterii de la Căușeni. 

„Nici memoria, nici justiția nu au fost procese ale comunismului. Ca să înțelegem cât de inegal este felul nostru de a privi cele două crime la fel de îngrozitoare – nazismul și comunismul – trebuie să încercăm să ne imaginăm, ca într-un film absurd, cum ar fi fost să ajungă rușii și americanii la Berlin și să-i lase pe liderii naziști să plece în America de Sud sau Australia”, a menționat Ana Blandiana. 

Drept exemplu când justiția din punct de vedere juridic nu a fost aplicată comunismului, scriitoarea a povestit cum, acum mulți ani, Ticu Dumitrescu, președintele Asociației foștilor deținuți politici, făcuse o listă cu 200 de torționari care erau în viață și care în mod normal ar fi trebuit arestați și condamnați. „Au trecut 25 de ani de atunci și s-a ajuns să se pună în discuție doar patru dintre ei. Atâția s-au mai găsit. Și nu în sensul în care muriseră toți. Și din aceștia patru, cu chiu, cu vai, au fost condamnați doar doi. Deci totul are un aer de parodie…”, a relatat scriitoarea.

Represiunea. Cine știe ce a fost?

Pentru a rămâne în picioare trebuie să nu lăsăm memoria să dispară, a recomandat scriitoarea Ana Blandiana. „Societatea comunistă a fost foarte ocultă. Noi făcând memorialul am avut niște greutăți insurmontabile: dovezile au fost distruse. Nu există poze din închisorile comuniste, nu există înregistrări…”. 

Doar cei care au suportat-o știau ce a fost represiunea. Când a ajuns la această concluzie, Ana Blandiana a înțeles că trebuie să schimbe acest lucru. „Eu știu cum au fost în copilărie arestările tatălui, dar colegii mei de școală ai căror părinți nu au fost arestați nu știau asta. Respectiv, Memorialul de la Sighet este un loc unde se învață istoria”, a menționat scriitoarea.

La rândul său, activistul civic Marc Mazureanu este de părerea că fiecare trebuie să decidă pentru sine de a fost bun sau rău comunismul. „Autoritarismul este rău în sine, iar comunismul este doar o formă a acestuia. Este statul care ți se bagă sub plapumă, statul care nu îți dictează doar regulile jocului, ci creează și regulile jocului. El îți dictează cum să gândești”, a menționat el.

La un moment dat, Ana Blandiana a intervenit că trebuie de menționat că totalitarismul și comunismul este același lucru. „Ani întregi după ‘90 s-a vorbit despre totalitarism ca să nu părem că condamnăm direct comunismul”, a spus ea.

Istorii din epoca comunismului

Ana Blandiana: S-a apropiat un tânăr strigând „Arestați-o, arestați-o!!”

„La Revoluție, când eram deja matură, am fost îngrozitor de șocată de o întâmplare. Atunci când în seara de 21 decembrie, ajungând cu soțul meu în Piața Romană, (dar am ajuns acolo după ce a avut loc o ciocnire și au fost arestați cei care se opuseseră) am vrut să vedem ce se întâmplă. Ne-am dat seama că înaintăm spre Piața Romană și numai noi suntem pe stradă, ne-a apucat frica. Dar ne-am zis că trecem și dacă ne opresc zicem că acesta-i drumul nostru. Și ne-au oprit. Și în timp ce ofițerul de miliție ne cerea actele și eu zăpăcită nu reușeam să găsesc în geantă buletinul, a venit în grabă un tânăr îmbrăcat în haine de gărzi patriotice, strigând ofițerului care ne legitima: „Arestați-o, arestați-o, a fost aici!”. Dar eu nu fusesem. Pentru mine ideea că un  tânăr putea să facă aceasta, că putea să susțină asta fără să aibă dreptate, deodată mi-a răsturnat totul în cap, pentru mine era rău doar Ceaușescu, nevasta sa și câțiva din jurul lor.” 

Mark Mazureanu: În zona unde era monumentul lui Lenin era interzis să treci

„Îmi aduc aminte cum treceam cu tatăl prin centrul capitalei, în fața Guvernului, unde era monumentul lui Lenin. Era o zonă unde era interzis să treci, dar nicăieri nu era un semn de interdicție. Deci era o chestie de neimaginat să traversezi această zonă prin centru. Era ca și cum ai urca pe plita încinsă și nimic nu ți se va întâmpla.

Același sentiment l-am avut, atunci când am deschis prima sticlă de Coca-Cola. Pe atunci era Uniunea Sovietică. Taică-meu mi-a adus-o din Finlanda. Am luat sticla, m-am dus în subsolul casei, m-am asigurat că nimeni nu este și am deschis-o încet, dar credeam că toată casa m-a auzit. Aveam impresia că atunci când voi bea sticla, se va ilumina tot subsolul. Evident, nimic nu s-a schimbat. Era doar o sticlă de Cola.”

Scriitorul Vitalie Ciobanu: Țin minte cozile lungi de la „gastronom”

„Bunelul meu s-a ascuns câteva zile în niște lanuri de porumb din satul Varvareuca, Florești, întrucât urma să fie deportat. Și numai datorită faptului că bunica mea era mamă eroină – avea 10 copii născuți – și a venit o directivă de la Chișinău că mamele eroine pot să stea și să nu fie deportate, bunelul meu nu a fost deportat. S-a întors de prin coclaurile unde a stat și a rămas acasă. Dacă pleca el, părinții mei nu s-ar fi întâlnit și nici eu nu aș fi fost aici.

Din experiența mea, țin minte cozile lungi pe care le aveam la alimentară sau cum era numit „gastronom”. Și o dată pe lună se aducea pește roșu. Dar erau cozi uriașe, mă trimiteau și pe mine părinții să vin cu un kilogram sau două. Era atunci o sărbătoare, ieșea mămăliga mai bună cu acel pește special. Sau manifestațiile din școală, parada din 7 noiembrie, pentru mine era o sărbătoare care se asocia cu un eveniment de familie, pentru că era Hramul localității Florești. Și atunci eram nerăbdători să venim mai repede acasă, căci veneau rude în ospeție. Deci, amestecam și ororile, și bucuriile, dar adevărul crunt al realității de atunci rămânea ascuns.”

Poetul Emilian-Galaicu Păun: Două fetițe au mâncat ouă roșii, să vezi ce crimă!

„Făceam școala la Chișinău, la cea mai bună școală din oraș, nr.1., actualul liceu „Gheorghe Asachi”. Era prin 1975-76 și atunci Paștele a căzut cu câteva zile înainte de 1 mai. Pe 1 mai toată lumea trebuia să meargă la Parada Muncii. La două fetițe din clasa paralelă, părinții le-au dat de mâncare, ca să vezi ce crimă!, ouă roșii. Cât am așteptat ca să defilăm pe strada Lenin, fetițele au decojit ouăle și le-au mâncat. Cineva le-a pârât, iar la două zile a avut loc adunarea generală pe școală – două fetițe au mâncat ouă roșii. Vă dați seama cum a lucrat această întâmplare în mintea acelor copii, dacă acest gest uman a fost sancționat în așa mod.

Al doilea caz. Făceam Facultatea de Litere. Iar eu am obținut carnetul la Biblioteca Națională, care atunci se chema Nadejda Krupskaia, cu greu abia în anul III. Muncitorii, țăranii aveau drept la abonament din oficiu. Noi, care făceam studii, am obținut cu greu carnet de cititor după trei ani. Iar când ajungeam în sala de literatură străină știți ce citeam? Ana Blandiana, Nichita Stănescu, Tudor Arghezi. Evident!, literatura română se afla în sala de literatură străină. Iar când completam formularele pentru a cere autorii respectivi, trebuia să le completăm în două exemplare. Pentru că unul mergea acolo unde trebuia! Eram marcați, citeam în sala de literatură străină.”

Elevi: Odată cu cunoașterea vine și gândul că suntem înarmați cu ceva

Una din elevele liceului a menționat că pentru ea comunismul este o temă foarte dureroasă și delicată, or este cauza pentru care părinții ei se află peste hotare, cauza pentru care în scurt timp va face parte din diaspora Moldovei. „Este important ca tinerii să cunoască pentru că odată cu cunoașterea vine și gândul și știința că suntem înarmați cu ceva”. 

O altă elevă a recunoscut că în familia sa sunt controverse la această temă. „Generațiile anterioare spun că a fost bine, că totul a fost gratis, toată lumea știa cine era. Însă eu cred cu totul altceva și încerc prin dovezi să le schimb părerea”, a spus ea.

Comunismul, în trei cuvinte

Un elev i-a întrebat pe protagoniștii dezbaterii Ana Blandiana și Mark Mazureanu care ar fi trei cuvinte care ar caracteriza regimul comunist.

„Uniformizare, supușenie și „conveier” (bandă rulantă)”, a răspuns Mark Mazureanu. La rândul său, Ana Blandiana a menționat: „Manipulare. Sigur, manipulare este cuvântul numărul unu. Răsturnarea valorilor, dacă se poate de considerat un singur cuvânt. Și demagogia, care face parte din manipulare”.

În final, scriitoarea Ana Blandiana a avut un mesaj către tinerii de la Liceul Alexei Mateevici: 

„Tinerii trebuie să-și păstreze spiritul critic. Să cultivăm privirea critică, gândirea cu propriul cap”, a menționat ea, „dușmanii totalitarismului au fost cei care aveau spirit critic”.

Citește mai departe

Cultură

13 lucruri despre Mihai Eminescu pe care nu le învățăm la școală

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Îl ştim drept „Luceafărul poeziei româneşti”, un artist de neegalat, însă câți dintre noi știu cum era, de fapt, Mihai Eminescu – poetul istovit de boală, sărăcie, îmbrăcat în haine roase și măcinat de frici?

Pe lângă creațiile sale, am răscolit prin amintirile relatate de scriitorii care l-au cunoscut și am încercat să aflăm lucruri curioase și puțin cunoscute despre poetul român Mihai Eminescu. 

PE LUNG

1. Nu-i plăcea școala

Era un tânăr timid, curios, îndrăgostit de literatură, dar nu și de școală. Deși era un băiat talentat și deștept, Mihai nu suporta disciplina prea aspră de la școală, motiv pentru care primea note mici, pentru care era certat de către părinți. Tatăl lui era cel care se opunea pasiunii feciorului său de a scrie poezii sau de a urca pe scenă. Dat fiind faptul că era o fire nestatornică, încă din adolescență, Mihai Eminescu pleca și câte o săptămâna de acasă, iar într-un an a renunțat la studii pentru a participa la un turneu cu o trupă de teatru.

2. Cunoștea cel puțin 8 limbi străine

Mihai Eminescu adora istoria, literatura și cunoștea mai multe limbi străine: latină, italiană, spaniolă, franceză, sârbă, greacă, albaneză, turcească. Dacă-l interesa vreun subiect, nu se putea dezlipi de acesta. Citea zile întregi și-l studia.

3. Nu a fost un profesor iubit

Timp de un an (1874-1875) a fost profesor de germană la Institutul Academic din Iași, însă, deși era un profesor corect, dar foarte strict și exigent, studenții au făcut grevă, cerând înlăturarea lui.

4. Eminescu adora să joace fotbal și să înoate

5. Era un naționalist înrăit și saluta oamenii cu „Trăiască nația!”

6. Era un adevărat cuceritor

Știa cum să le vorbească femeilor,  în funcție de rangul lor. Era bântuit de pasiuni violente pentru femeile pe care le zărea în treacăt. Cu toate acestea, nu vorbea niciodată despre femeile cu care avea relații. Disprețuia bărbații care alergau după fuste și care își istoriseau mândri poveștile amoroase.

7. A fost de toate

George Călinescu îl descrie în cartea saViaţa lui Mihai Eminescu ca fiind un hoinar în lume, dar oriunde s-ar fi aflat, nu a ezitat să scrie, să compună, să se documenteze. El a fost actor, bibliotecar, a fost hamal în port, grăjdar la hotel, jurnalist.

8. Iubea țigările și cafeaua

Mihai Eminescu era un fumător înrăit. Toți banii pe care îi câștiga, îi cheltuia pentru cărți, țigări și cafea. „Pe dată ce-i soseau banii, își cumpăra cafea râșnită și spirt denaturat și, suspendând relațiile și discuțiile, se închidea în odaia sa. Cafeaua cu caimac pe care o fierbea Eminescu la mașina de spirt, și pentru care renunța chiar la mâncare, era pentru el și un aliment subtil, sugerând calitatea ascetică a existenței sale, și o aromă stupefiantă, dând ușoara iluzie a Orientului. Când cafeaua se termina, poetul revenea la realitate și în societate, unde continua discuțiile începute cu mult timp în urmă și le relua din locul unde acestea au fost întrerupte”, scrie se George Călinescu. 

9. Îi plăcea să cânte când nu-l aude nimeni

Îi plăcea să citească cu voce tare poeziile și pasajele care i se păreau nemaipomenit de frumoase. Era atât de absorbit de aceste texte, încât lovea cu pumnii în masă, pășea zgomotos. În momentele în care se scufunda adânc în idei și creație, uita să mănânce, uita de oamenii din jur. În timp ce medita se plimba prin odaie, fredonând vreun cântec. El le spunea prietenilor: „Să știți, când sunt melodii vesele, gândesc poezie, iar dacă sunt marșuri, gândesc istorie”.

10. Nu era foarte îngrijit

Intra în lumea literaturii, se adâncea atât de mult în ea că nu observa cum timpul trece, barba îi creștea, hainele deveneau slinoase și în cameră era haos. Când deja îi era imposibil să creeze în astfel de haos, decidea să-și schimbe locuința, să-și cumpere haine și așternuturi noi și să se radă, povestea Ioan Slavici, prietenul lui Eminescu, în cartea „Amintiri”.

Eminescu era de părere că „fiecare  lucru trebuie să vină la timpul lui, să corespundă unei necesități firești”. A dormit pe paie, în odăi mici și modeste, cu pereții jerpeliți, mobilă stricată și bordeie. Avea un costum de iarnă și unul de vară, pe care le purta până nu  se transformau în zdrențe. Însă, dacă se prezenta la un eveniment festiv, acesta se îmbrăca conform cerințelor. Iarna purta un palton închis și o căciulă de astrahan (căciulă din piele de miel), iar mâinile și le vâra în căptușeala mânecilor din lipsă de mănuși, descrie Călinescu.

11. Era singuratic

Potrivit lui, tânărul poet era om al singurătății: îi plăcea să stea singur acasă, iar la petreceri stătea deoparte, interacționând rar cu oamenii. „El era tot mai mult singur. Un fel de om rătăcit printre ceilalți”, povestea Slavici. Potrivit descrierii lui Ioan Slavici, Eminescu era „un om de o veselie copilăroasă, care râdea din toată inima, încât ochii tuturor se îndreptau asupra lui. În clipa următoare se încrunta, se strâmba or își îndrepta capul cu dispreț. Cea mai mică contrazicere îl irita, muzica de cele mai multe ori îl supăra, șuieratul îl făcea să se cutremure, iar orice scârțâietură îl scotea din sărite”.

13. Suferea de tulburare bipolară

Mihai Eminescu suferea de tulburare bipolară, numită atunci tulburare maniaco-depresivă. Persoana afectată de această tulburare poate avea perioade în care este extrem de trist sau fără energie (denumite episoade depresive) și perioade în care este inadecvat de energizat, vesel, euforic  sau nervos (denumite episoade maniacale). Persoana se simte ca „băgat în priză”, are o încredere exagerată în sine, vorbește întruna, sare de la o idee la alta, nu se poate concentra, face exagerat de multe planuri, multe nerealiste, devine impulsiv, cheltuitor sau exagerat de activ. Pe lângă aceste episoade, persoana poate avea și perioade de depresie, în care cel puțin 2 săptămâni, este foarte trist sau fără chef de viață, nu se poate odihni, nu are energie, are numai gânduri triste, pesimiste, îngrijorătoare, sentimente exagerate de vinovăție. Această afecțiune psihică este foarte des întâlnită (la cel puțin 4,5% din oamenii de pe întreaga planetă). 

Intra prin cafenele doar fiind ademenit de mirosul îmbietor de cafea turcească și pentru a frunzări ziarele străine. Poetul era măcinat din interior de tulburarea sa psihologică. Dar de multe ori pierdea noțiunea timpului absorbit de citit sau scris și ajungea să nu doarmă nopți în șir, deși convingerea sa era că „cea mai plăcută parte a vieții e cea petrecută în somn, când ești fără ca să fii și fără să simți dureri”. El a fost internat de mai multe ori la spitalul de psihiatrie. Mai mulți prieteni de ai lui spuneau că înainte de o nouă internare la spital, Eminescu le-a spus că ar vrea să se călugărească. Pe data de 15 iunie 1889, la ora 4.00 dimineața, poetul se stinge în Sanatoriul de Boli Mintale, de pe strada Plantelor din București. A decedat într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital, închis în „celula” sa din spital. Cu doar câteva minute înainte de a trece în neființă, a vrut doar un pahar cu lapte și sprijin moral. „Sunt năruit”, i-a șoptit Eminescu medicului de gardă care i-a adus paharul cu lapte. La scurt timp, Mihai Eminescu a decedat.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Social13 ore în urmă

Gyneco.md, proiectul care aduce educația sexuală pe Instagram

PE SCURT Două prietene din Moldova care se află la mii de kilometri distanță au decis să-și unească forțele ca...

Lifestyle16 ore în urmă

Moldova.org angajează jurnalist(ă)

Moldova.org anunță un concurs de angajare pentru poziția de Jurnalist/ă. Cine suntem? Moldova.org s-a reinventat și abordează o nouă formă...

Social17 ore în urmă

COVID-19 explicat: Falsuri și adevăruri despre virus

În timp ce oamenii se infectează cu COVID-19, se tratează sau mor, mulți născocesc, vin cu tot felul de afirmații...

Economie19 ore în urmă

Petrom Moldova pune umăr la umăr și ajută personalul medical

Punem #umărlaumăr și suntem mai puternici. Cu acest gând Petrom Moldova a pornit un program de susținere a medicilor pe...

Social23 de ore în urmă

26 mai 2020. COVID-19, PE SCURT: Încă un medic a decedat. 15 lucrători medicali, victime ale coronavirusului

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

Politică2 zile în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. Tiraspolul atacă Chișinăul: „Deficit de conștiință și rațiune”

PE SCURT Așa-zisele autorități din regiunea transnistreană redeschid treptat afacerile și instituțiile. 143 de beneficiari și angajați ai internatului psihoneurologic...

Social2 zile în urmă

Istoria unui simbol: cum a apărut culiocul negru cu calendar în Moldova

„Iar umblați cu culioașele?” Fraza lui Igor Dodon către fostul președinte al PDM, Vlad Plahotniuc, ar fi putut fi rostită...

Advertisement

Politică

PoliticăO săptămână în urmă

De la nostalgie până la tușonkă și hrișcă. Timpuri, pandemie și elite politice

COVID-19 a bulversat întreaga lume, ne-a închis hotarele, ne-a limitat drepturile, ne-a blocat accesul și ne-a îndemnat să stăm acasă....

PoliticăO săptămână în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. Primul caz de re-infectare, focar major în internatul din Bender și acuzații politice 

PE SCURT Săptămâna 11-17 mai a fost marcată de câteva evenimente în regiunea transnistreană și în relația dintre Chișinău-Tiraspol. Există...

Politică2 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană: sate blocate și ședințe ratate

PE SCURT Săptămâna trecută a fost marcată de câteva evenimente în relația Chișinăului cu regiunea transnistreană. De mâine se relaxează...

Politică3 săptămâni în urmă

COVID-19 în Transnistria. Noi acuzații la adresa Chișinăului. Despre împrumutul rusesc: „forțele pro-occidentale și pro-române controlează Curtea Constituțională”

PE SCURT Săptămâna 27 aprilie – 3 mai s-a dovedit a fi mai intensă pe linia politică Chișinău – Tiraspol....

Politică1 lună în urmă

COVID-19 în Transnistria/ Autoritățile separatiste vorbesc despre „provocări existente în relațiile cu Republica Moldova”

PE SCURT După ce săptămâna trecută la Tiraspol se tiraja mesajul „Chișinăul își deghizează cinic fraudele diplomatice și birocratice prin...

Externe1 lună în urmă

Cum un oraș din Polonia a scăpat de publicitate și ce face Chișinăul

PE SCURT Jurnalistul polonez Dawid Krawczyk povestește cum orașul Nałęczów din Polonia a scăpat de publicitate și a obținut reputația...

Politică1 lună în urmă

COVID-19 în Transnistria: „Chișinăul își deghizează cinic fraudele diplomatice și birocratice prin grija față de transnistreni”

PE SCURT Și săptămâna aceasta autoritățile separatiste de la Tiraspol au continuat să atace autoritățile de la Chișinău. Cu toate...

Advertisement

Opinii

mai 2020
L Ma Mi J V S D
« apr.    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031