De Valentina Ursu
Vlad Pohilă: „La noi e totul de-a îndoaselea, poţi să fii şi ministru, şi diplomat, să nu ai habar de limba acestui stat.”
Ziua de 31 august este marcată în Republica Moldova ca zi a Limbii Române începând cu 1989. Acum 21 de ani, Parlamentul, numit atunci Sovietul Suprem al RSSM, adopta primul set important de legi cu privire la funcţionarea limbilor pe teritoriul Republicii încă unionale, parte componentă a imperiul sovietic în stare de dezagregare.
In aprilie 2006 Comisia de Statistică a Republicii Moldova a comunicat rezultatele finale ale recensămîntului populaţiei efectuat în 2004. Pentru prima oară au fost date publicităţii datele despre limbile vorbite de populaţia tarii. Atunci populaţia se împartea, după limbă maternă, astfel: moldovenească 60%, română 17%, rusă 11 procente, ucraineană 5,5%, găgăuză 4 la suta, bulgară 1,5%. Desi ultimul recensamant a avut loc acum 6 ani, am revenit la datele respective tocmai in Ziua Limbii Române aniversată pe 31 august.
Chestiunea cu denumirea limbii de stat au accentuat-o şi au adâncit-o politicienii atât de mult în ultimii ani încât a ajuns o adevărată dilemă. De ce? Vom cauta sa aflam de la invitatul Europei Libere din aceasta dimineata, Vlad Pohila, scriitor, publicist si traducător.
Vlad Pohilă: „Cum se vorbeşte la noi? Se vorbeşte în mod diferit. În luncă, în stradă e una, în instituţie e alta. Iarăşi, depinde de instituţie. În general, după 21 de ani s-a produs un salt. Unul nu spectaculos, dar important. O schimbare în bine. Însă a vorbi despre starea limbii române în Republica Moldova este cum ai vorbi despre o circulaţie în dublu sens.”
Europa Liberă: În dublu sens ar însemna?
Vlad Pohilă: „Pe de o parte, s-a produs o schimbare în bine, o ameliorare evidentă. O extindere a funcţiilor limbii. Pe de altă parte, se menţine o stare deplorabilă, jalnică. Cu o ciudată, nepermisă îndărătnicie se menţin o mulţime de greşeli. O neglijenţă faţă de felul cum se vorbeşte. Scrisul a avansat cu mult la noi, nici vorbă. Apoi suntem o societate bilingvă în continuare, cu o legislaţie lingvistică plină de carenţe.”
Europa Liberă: Pentru minorităţile etnice, limba română ar fi o limbă străină, dacă ar încerca s-o studieze şi să o vorbească?
Vlad Pohilă: „În mod normal, nu ar trebui să fie o limbă străină. Străină este rusa pentru minorităţile etnice mai puţin decăt ruşii, înafara ruşilor. Tocmai aici este punctul vulnerabil în legislaţia noastră lingvistică veche, învechită în rele. E scris, că limba rusă ar fi, ar avea rolul de limbă de comunicare interetnică, adică între celelalte etnii din Republică.”
Europa Liberă: În articolul 13 al Constituţiei, acolo se scrie, că statul recunoaşte şi protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltare şi la funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi, vorbite pe teritoriul ţării. Este corect ca statul să garanteze acest lucru, din moment ce e stipulat în Legea fundamentală.
Vlad Pohilă: „Este foarte corect şi n-am nimic împotrivă. Am optat ca să fie şi presă în ucraineană, în bulgară, în găgăuză, în evreiască. Deci, conform şi standardelor europene şi unor standarde strict umane, să li se dea posibilitatea să-şi menţină limba în anumite sfere, în anumite limite, să zic aşa, şi celelalte minorităţi etnice.”
Europa Liberă: La microfonul Europei Libere vorbeşte un poliglot, cunoaşteţi şase sau şapte limbi.
Vlad Pohilă: „Şapte, să zicem, da.”
Europa Liberă: Ce v-a motivat să învăţaţi şi alte limbi?
Vlad Pohilă: „A fost o curiozitate. Şi un îndemn din partea unui om înţelept, care mi-a fost drag – unchiul meu de la Bucureşti. Era român din Banatul sârbesc. Cunoştea limbile slave şi el m-a îndemnat, zice, dacă ştii rusa atât de bine, învaţă şi celelalte limbi slave. Şi franceza de acum o ştiam. Termini facultatea, lucrezi bine, mergi într-o călătorie în străinătate cu prima ocazie şi rămâi în Occident. Şi acolo iai uşor orice catedră de slavistică, vei deţine un capital enorm. Acuma nu s-a întâmplat aceasta, dar capitalul pe care-l deţin este cu adevărat enorm. Pentru că am avut, prin limbile slave pe care le ştiu cele mai multe, nişte ferestre larg deschise spre alte orizonturi, spre alte lumi. Am trăit bucuria enormă de a comunica în aceste limbi.”
Europa Liberă: Spuneţi si pentru ascultatori, care sunt aceste limbi?
Vlad Pohilă: „Păi, în polonă, bulgară, sârbă, croată, atunci erau împreună, acum au divorţat. Celelalte le ştiu aproximativ ca şi celelalte romanice. Dibui graţie francezei şi faptului, că am învăţat şi latină, spaniolă, italiană, deşi nu sunt domeniul meu. Mă opresc la astea slave. Plus lituaniana, o limbă cu totul deosebită, baltică, considerată cea mai asemănătoare cu sanscrita, cu limba mamă a tuturor limbilor indo-europene, adică limba mamă şi a celor romanice, germanice, slave ş.a.m.d. Deci, capitalul l-am obţinut belciv chiar. Da, sunt bogat, sunt fericit chiar şi datorită acestuia. Plus cunoscând, învăţând alte limbi, am putut să descopăr mai bine splendorile limbii române. Totul se vede în comparaţie şi pe alocuri eram surprins, că se poate spune aşa în polonă, sau în franceză, ca să-mi dau seama, că în române se spune şi mai bine, şi mai frumos.”
Europa Liberă: Eu am reţinut un gând de-al Dumneavoastră, care mi-a plăcut foarte mult: cât de frumos sună româneşte rugăciunea Tatăl nostru.
Vlad Pohilă: „Tatăl nostru sună nemaipomenit. În primul rând e o dovadă că avem o limbă romanică deja. A fost adusă într-o perioadă, când în provinciile româneşti prevala, predomina, limba slavă în biserici. Pe la 1 500 şi ceva s-a tradus, este un text perfect latin, începând cu Tatăl nostru-Pater nostru. A doua – are o pulsivitate. Apoi miracolul la care m-am referit este că ţăranii noştri, care în genere sunt purtătorii, ca şi mine ca şi Dumneavoastră, ai graiului moldovenesc. Cu acest specific al pronunţiei. Totuşi, rugăciunile şi când citesc Sfânta scriptură, la fel, pronunţă în română exemplară, în româna comună, aproape de pronunţia muntenească. Fără „şi”, fără „ji”, fără aceste reduceri de vocale, care, iată, unii tineri la oraş comit această greşeală. Fără palatalizările, care sunt penibile şi constituie acum o optară a limbii române în Basarabia.”
Europa Liberă: Domnule Pohilă, totuşi, motivaţia cetăţenilor Republicii Moldova de a învăţa limba ţării unde-şi găsesc o bucată de pîine in strainatate şi motivaţia pentru cei rămaşi acasă, ma refer la alte etnii, ca să înveţe limba română, e una si aceeasi?
Vlad Pohilă: „Păi, eu zic aşa, că cei care şi-au legat destinul de acest pământ, de acest stat au o obligaţie civică şi una morală de a învăţa limba acestui stat.”
Europa Liberă: Dar statul le oferă posibilitatea celor care vor să înveţe, să însuşească româna?
Vlad Pohilă: „Statul le-a oferit. La noi s-au investit miliarde, probabil, de ruble, apoi de lei, apoi şi milioane de dolari pentru aceasta. Alta este, că legislaţia fiind de aşa natură, încât dă de înţeles, că se poate şi nu e obligatoriu. Atunci oamenii zic: de ce să-mi mai fac probleme? Merg înainte cu rusa, cu 10 cuvinte româneşti, moldoveneşti şi mă descurc cumva. Nu sunt nişte exigenţe clar formulate, cum s-a procedat în Ţările Baltice.”
Europa Liberă: Deci, sa intelegem că ar trebui perfectată legislaţia lingvistică?
Vlad Pohilă: „Evident. În Ţările Baltice, care sunt totuşi modele şi de democraţie, păi acolo alogenii, străinii, ruşii în primul rând, ei plătesc ca să dea examenul la limba de stat – limba estonă, lituaniană. Ei plătesc. În faza iniţială le-a plătit statul pentru cursuri, după care ei plătesc şi taxe destul de mari. Şi ei au trei etape. Categoria „C”, pentru a mătura străzile şi a face o muncă elementară acolo. Categoria „B”, pentru a putea lucra, de exemplu, în comerţ, cu comunicare medie. Şi categoria A, ca să poţi deveni ministru sau diplomat. La noi e totul de-a îndoaselea. Poţi să fii şi ministru, şi diplomat să nu ai habar de limba acestui stat.”
Europa Liberă: Aceasta a fost până nu demult.
Vlad Pohilă: „A fost până acum. Să sperăm că s-au stopat şi se va stopa pentru totdeauna această practică absolut vicioasă, nepermisă, ruşinoasă, chiar aş zice, penibilă, inexistând nicăieri în lume.”
Europa Liberă: Să ne vorbiţi şi despre limba de comunicare în unităţile de comerţ. Se mai întâmplă, atunci când eşti clientul unui magazin, să ţi se spună: vorbeşte în ruseşte.
Vlad Pohilă: „Desigur, comerţul are puţin alte reguli.”
Europa Liberă: Ce înseamnă comerţul are alte reguli într-un stat de drept?
Vlad Pohilă: „De exemplu, în Ţările Baltice, unde au o legislaţie foarte dură, acolo, dacă un proprietar de magazin ţine cu tot dinadinsul ca firma să fie ruseşte, „Matrioşca”, sau „Kalinka”, sau „Kalaşnikov”, n-are decât să fie ruseşte. Şi scrisă chiar ruseşte. Mai mult: poate să aibă şi publicitate sonoră. De exemplu, să dea o muzică rusească. Dar pentru aceasta plăteşte o taxă de 10 ori mai mare decât pentru o inscripţie în limba letonă, estonă. Sunt penalizări grave pentru întocmirea documentaţiei în rusă. Chiar şi înde ei, două magazine, să spunem, două unităţi comerciale din Talin, cu patroni ruşi, înde ei nu au voie să comunice, să spunem, documentar în altă limbă, decât în estonă.”
Europa Liberă: Deranjante sunt şi aceste inscripţii în română cu o sumedenie de greşeli. Cum reacţionează lingvistul Vlad Pohilă, atunci când pe stradă i se aruncă în ochi inscripţii cu greşeli?
Vlad Pohilă: „Desigur că indispune, în primul rând. Durează mult această stare de indispoziţie. Mă gândesc, chiar se face praf din eforturile unor lingvişti şi practicieni, şi ziarişti, care au optat, au luptat pentru corectitudine. Dar vedeţi Dumneavoastră, viaţa aşa are nişte reguli… Pe alocuri ciudate, să spun aşa. Nu întotdeauna aşteptările noastre se îndreptăţesc. Pe de altă parte, noi pornim de la acuzaţia firească şi adevărată: de vină este mediul lingvistic, la care am fost aduşi.
Bilingvi, dominaţi de o limbă mai tare, mai puternică, mai prestigioasă şi de o minoritate purtătoare a acestei limbi, o minoritate agresivă, intoxicată şi ea de tot felul de idei, de misionarisme, supremaţie. Unii cred şi acuma, că rusa ar fi prima pe glob. Nu înţeleg, că rusa îşi are un loc al ei, al şaptulea, al optulea numeric. Sincer să vă spun, ca om al limbii române, al scrisului, dar şi cunoscător al altor limbi, nu contenesc să mă mir ce miracol e cu româna la noi. Câţi au vrut s-o stranguleze? La ce metode au recurs?”
Europa Liberă: Ani de zile limba romana fiind o Cenuşăreasă.
Vlad Pohilă: „Secole, două secole. Şi a fost o tendinţă clară, la nivel oficial de stat. Într-un stat centrocrat, cum a fost Rusia, cu birocraţie şi un aparat represiv extraordinar. Şi au făcut totul ca să nimicească, sau să strâmtoreze folosirea acestei limbi. Nu le-a reuşit.”
Europa Liberă: Şi cresc acum nişte generaţii, care chiar vorbesc o limbă română frumoasă si corectă.
Vlad Pohilă: „Aşa este. Şi pe acest fundal este cu atât mai penibil şi mai trist, că sunt unii tineri, care savurează acest limbaj macaronic. Cu rusizme, în special, cu cuvinte incidente, cuvintele acestea parazite – „canecina” şi nu mai ştiu care.”
Europa Liberă: „Caroce”.
Vlad Pohilă: „Caroce”, „davai”. Şi vedeţi, vremurile au schimbat datele problemei. Acum limbajul, vorbirea a ieşit în stradă, a ieşit în public. Pe de o parte, stai şi asculţi cu încântare cum vorbeşte cineva, cât de frumos şi cât de corect. Şi pe de altă parte, pentru că limbajul expus public este spontan. Omul cade pradă emoţiilor. El vrea să facă şi economie la impulsurile astea, el se grăbeşte, nu-i aşa? Atunci auzi nişte „perle” înspăimântătoare. Sunt cu totul regretabile, când le auzi din partea tinerilor.”
Europa Liberă: Ca să punem punct – 31 august, 2010, Ziua limbii române, sărbătoarea…
Vlad Pohilă: „Sărbătoarea numărul unu pentru mine. Pentru noi. Pentru că, în opinia mea, limba este caracteristica numărul unu al unui om, a unei personalităţi. Fără limbă omul îşi pierde mult din omenie.”
Europa Liberă: Vlad Pohilă pune punct atunci, când vorbeşte despre limba română?
Vlad Pohilă: „O, niciodată. Nu. Este subiectul cel mai drag, cel mai scump. Nu mă mai satur niciodată de această limbă şi de frumuseţea ei, de bogăţia ei. Şi de acest subiect. Pentru că limba română este cu mult mai mult decât a vorbi şi a scri. Este şi o istorie frapantă. Este un folclor extraordinar în această limbă română. Este o muzică, popor muzical. Este o literatură extraordinară.”
Europa Liberă: Şi totuşi suntem siliţi să punem punct dialogului matinal.
Vlad Pohilă: „Punem punct, dar să nu uităm, că româna este un cosmos, este ceva infinit. Avem ce iubi. Ajunge pentru toţi.”
Europa Liberă: Punem punct acestui dialog matinal, din data de 31 august 2010, iar invitatul Europei Libere, emisiunii matinale a fost cunoscutul lingvist Vlad Pohilă. Mulţumim.
